Huawei România își extinde parteneriatul cu Asociația Magic pentru încă un an și oferă 25 de burse de școlarizare lunare copiilor care s-au luptat cu boli grave și care au nevoie de sprijin pentru a reveni la școală și a-și continua studiile.
După ce, în 2020, Huawei și Asociația Magic au echipat secțiile de oncologie pediatrică din 4 spitale din București și Cluj cu 200 de tablete pentru copiii cu afecțiuni grave, pe care aceștia să le poată folosi în timp ce sunt internați pentru a învăța, a se juca și a se conecta cu familiile și prietenii lor, anul acesta educația este obiectivul principal al parteneriatului.
Astfel, Huawei va oferi burse în valoare de 33.000 de euro pentru copiii care se reîntorc la școală după ce au luptat cu boala și care au nevoie de rechizite școlare, cărți și de ore suplimentare pentru a recupera materia predată în lunile sau chiar anii de tratament și spitalizare.
“Experiența noastră de peste șapte ani în sprijinul familiilor ce au un copil cu diagnostic grav ne-a învățat că boala îi afectează pe copii emoțional și material în multiple feluri. De cele mai multe ori pentru că unul dintre părinți devine îngrijitorul permanent al celui mic, veniturile familiei scad în timp ce cheltuielile cresc. După luni întregi de spitalizare, copiii sunt afectați atât de această experiență traumatică, cât și de dificultățile financiare întâmpinate de familie. Rechizitele, hainele, pregătirea suplimentară în anii terminali devin un lux.
Sprijinul Huawei pentru MagicEDU vine ca o continuare firească a proiectului deja început anul trecut împreună. Suntem bucuroși că am găsit în Huawei un partener care ne împărtășește viziunea asupra importanței educației pentru toți copiii și că au decis să devină partener de cursă lungă al Asociației Magic”, spune Jeanina Zgîrie, director de comunicare al Asociației Magic.
”Susținerea educației este principalul obiectiv al lui Huawei în activitățile de responsabilitate socială. Dacă anul trecut am înțeles că putem ajuta copiii să depășească perioadele dificile de spitalizare oferindu-le posibilitatea de a se conecta cu lumea exterioară, acum dorim să îi susținem să revină la școală, să se reintegreze și să își continue studiile. De aceea, sprijinim programul de burse al Asociației Magic și sperăm în acest fel să ajutăm în mod real copiii care au nevoie de sprijin și încurajare pentru a se reîntoarce la școală”, explică George Zhang, CEO al Huawei România.
Bursele MagicEDU, program implementat de Asociația Magic, au scopul de a le oferi ajutor copiilor cu boli grave pentru a se întoarce la școală după tratament. Asociația Magic sprijină în prezent 100 de copii care merg la școală după ce au avut cancer sau au suferit arsuri grave. Fiecare copil beneficiază de suma de 500 RON (aprox. 110 EUR) / lună pentru un an. Huawei va sprijini alți 25 de copii să reia activitatea școlară, oferind fiecăruia o bursă lunară timp de un an.
Această inițiativă face parte din programul 1000 Dreams, un proiect regional de responsabilitate socială al Huawei, prin intermediul căruia compania își propune să susțină educația și dezvoltarea copiilor și a tinerilor.