Saptamana trecuta au avut loc la Bucuresti conferintele “European CSR Lessons”, un eveniment international de elita, in cadrul caruia, 13 invitati straini si 8 din Romania au prezentat studii de caz inedite despre modul in care comportamentul responsabil al unor companii (CSR) poate rezolva probleme grave ale societatii, ale economiei sau ale mediului inconjurator. La eveniment au participat peste 350 de profesionisti din companii sau lideri de opinie din sectorul ONG, din mass-media si din mediul academic.

Deoarece continutul conferintelor a fost o premiera pentru tara noastra, organizatorii ofera acum posibilitatea de a urmari pe internet inregistrarile video ale acestora. Inregistrarile sunt disponibile pe portalul http://www.responsabilitatesociala.ro,

Cele 20 de studii de caz prezentate au acoperit o gama larga de subiecte: de la anuntarea in premiera a noii strategii de CSR a Petrom, la modul in care Coca-Cola isi analizeaza si isi reduce impactul asupra surselor de apa din Europa, la finantarea afacerilor sociale de catre BCR, programele de dezvoltare comunitara desfasurate de Raiffeisen cu ajutorul mediului online, dezvoltarea de servicii inovatoare de “mobile health” de catre Grupul Vodafone, implicarea Grupului UniCredit in protejarea drepturilor omului, investitiile GlaxoSmithKline in sanatatea comunitatilor dezavantajate, instrumentele prin care Grupul Orange afla cele mai importante preocupari ale “stakeholderilor” sai de pe fiecare piata pe care e prezent, companii care si-au neutralizat complet emisiile de carbon, campanii de marketing impotriva prejudecatilor la adresa femeilor, dezvoltarea comunitatilor rurale din tarile in curs de dezvoltare prin practici de achizitii responsabile (“fair trade”) etc.   

Una dintre concluziile importante ale celor doua zile de prezentari si dezbateri a fost ca CSR-ul se afla intr-un moment de rascruce, iar pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntam trebuie sa ne schimbam modul de gandire. ”In CSR iti trebuie mult timp sa schimbi lucrurile si mentalitatea, atat in randul companiei cat si in randul comunitatii. Daca ne amintim ce spunea Einstein, nu putem rezolva problemele de azi cu aceeasi gandire pe care o aveam cand le-am creat”, a mentionat in interventia sa Mona Nicolici, reprezentanta Petrom, cea mai mare companie din Romania.

Deoarece scopul evenimentului a fost sa-i ofere publicului din Romania inspiratie despre potentialul CSR, prin exemple de succes din spatiul european, organizatorii ii invita pe toti cei care nu au putut participa la toate sesiunile sa urmareasca pe internet studiile de caz prezentate si inregistrarile video. Ele pot fi republicate integral de autorii de publicatii online sau de bloguri.

Reamintim ca inregistrarile sunt disponibile pe portalul http://www.responsabilitatesociala.ro,

Ce-a de-a doua editie a “European CSR Lessons” a fost organizata de ResponsabilitateSociala.ro cu sprijinul si cu invitati din partea urmatorilor parteneri corporate: Petrom (Sponsor Principal), BCR, GlaxoSmithKline, Orange, Raiffeisen Bank, UniCredit Tiriac Bank, Vodafone si Coca-Cola Hellenic.