Prima ediție a Cercului Donatorilor Romanian Diaspora Funding Network (RDFN) va avea loc online, pe 17 iunie 2021. Prin acest eveniment, RDFN își propune să aducă diaspora #maiAproapeDeRomânia prin promovarea și sprijinirea inițiativelor cu impact în țară.

Pe 17 iunie 2021, 20:00, ora României, românii din diasporă vor avea oportunitatea să cunoască și să susțină 3 proiecte propuse de 3 organizații care muncesc constant pentru schimbare în România:

De-a arhitectura - Urban Up Grows Up – Tineri cetățeni pentru mediul construit. 

De-a Arhitectura vrea să formeze 30 de tineri să înțeleagă cum se planifică dezvoltarea unei localități și să devină mai conștienți despre ce pot face pentru a avea un impact în îmbunătățirea orașelor în care trăiesc. www.de-a-arhitectura.ro

Declic - Fonduri de pensii private românești – Investiții aliniate la obiectivele climatice.

Pe termen lung, combustibilii fosili vor fi eliminați pe tot globul pentru a atinge obiectivele climatice  din ce în ce mai ambițioase. Investițiile în combustibili fosili reprezintă o parte semnificativă a fondurilor de pensii.  Declic va analiza și va clasa  fondurile de pensii private românești pe baza ponderii investițiilor în industria de combustibili fosili și va cere acțiuni imediate pentru găsirea unor  soluții alternative. www.declic.ro

Asociația Partener pentru Tine (APT) – Atelier cu tâlc. 

APT va crea un spațiu comunitar în care 30 de copii din familii vulnerabile din două comunități rurale din județul Argeș își vor petrece timpul liber în mod educativ, distractiv și remedial, învățând să identifice și să rezolve probleme din comunitate. www.partenerpentrutine.ro

Cercul Donatorilor din 17 iunie va marca și lansarea oficială a rețelei Romanian Diaspora Funding Network. Până acum membrii RDFN au susținut peste 26 de proiecte, au mobilizat aproape 500 de donatori în diaspora și au reușit să strângă 80.000 euro. Dacă dorești să te alături primului cerc de donatori care aduce diaspora împreună, te poți înscrie aici. Locurile sunt limitate.

RDFN este o rețea filantropică formată din 8 grupuri și organizații din diasporă din Europa și Statele Unite: Cercul Donatorilor Barcelona, Cercul Donatorilor Bruxelles, Cercul Donatorilor Helsinki - Edustudio, Cercul Donatorilor Londra, Cercul Donatorilor San Francisco, Diaspora Civică Berlin, GRASP Milano, Romanian United Fund. Aceștia își propun să aducă împreună și să sprijine românii din diaspora să contribuie, prin filantropie, la schimbări pentru România, oferind sprijin și resurse societății civile de acasă.

Evenimentul este organizat după modelul The Funding Network și cu sprijinul Fundației Frederick Mulder din Marea Britanie.