Prima zi de concurs a testat anduranța iubitorilor de MTB pe cele două trasee de 33 km, respectiv 51 km, în frumosul peisaj din apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea. Startul probelor a fost dat de Eduard Novak, singurul campion paralimpic al României, care le-a urat participanților să se bucure de sportul favorit în aer liber și să țintească către podium. La deschiderea evenimentului a fost prezent și Martin Zmelik, Country Managerul Grupului CEZ în România, care le-a mulțumit cicliștilor pentru participare și pentru susținerea cauzei sociale a acestei ediții – modernizarea Centrului de Transfuzie Sanguina Vâlcea

Prima zi a Maratonului Olteniei, o sâmbătă plină de energie

Așa cum ne-am obișnuit, Maratonul Olteniei a adus și în acest an surprize atât pentru susținătorii concurenților cât și pentru cei aflați la plimbare în parcul Zavoi.

Zonele tematice pentru distracție și relaxare au însuflețit locația din care se dă startul Maratonului Olteniei în fiecare an, de 5 ediții.

Zona de activitate în grup, cu baschet, fotbal, atletism, jocurile „All against one” olympics cu o serie de provocări distractive contra cronometru, episoadele și filmulețe vizionate cu ajutorul ochelarilor 3D/VR, cabina foto, zona copiilor, precum și zona de rezultate live au transformat ziua într-o sambătă relaxantă, plină de voie bună. 

Nu au lipsit emoțiile de finish pentru concurenți, momentele de relaxare și refacere după efort în zonele dedicate de masaj și recuperare, dar și momentul mult așteptat – premierea celor mai buni.

Efortul concurenților de la probele de MTB a fost răsplătit cu un fond de premiere în valoare de aproximativ 19.000 RON constând în produse sportive și premii în bani, vouchere de test drive pentru două zile cu mașini Toyota și multe alte surprize.

Fericiți până la adânci bătrâneți, la Maratonul Olteniei

Proba lungă de MTB a adus o surpriză și o premieră pentru eveniment, zona de finish fiind cu ocazia acestei ediții și scena unei cereri în căsătorie. Cătălin Maxim, concurent la proba de 51 km, a concurat cu inelul de logodna la purtător, surprinzându-și iubita aflată în galerie cu o promisiune pe viață.

Cum ne-am distrat în cea de-a doua zi a Maratonului Olteniei?

Zonele tematice au rămas în picioare și duminică pentru vizitatorii Parcului Zavoi care au încurajat alergătorii pregătiți să-și testeze limitele în probele Trail Running.

Și copiii au avut un rol activ în cea de-a doua zi a Maratonului Olteniei, în cursele de alergare organizate special pentru ei. Toți copiii cu vârstele între 4 si 13 ani au fost așteptați în parcul Zavoi pentru o doză de distracție în aer liber precum și șansa de a câștiga unul dintre premiile puse în concurs.

Maratonul Olteniei 2017 sau șansă la viață!

Așa cum ne-am obișnuit, Maratonul Olteniei este un eveniment powered by CEZ Romania, care îmbină promovarea unui stil de viață sănătos cu o cauză nobilă. 

Cea de-a cincea ediție a evenimentului are drept beneficiar Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea, care va fi dotat cu aparatură medicală performantă ce va fi achiziționată din taxele de înscriere și donațiile participanților, suma completată de Grupul CEZ în România. 


Evenimentul este organizat cu sprijinul HyperSport si Smart Atletic, sustinut de Federația Română de Ciclism și de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Pentru mai multe detalii referitoare la eveniment, puteti accesa www.maratonulolteniei.ro