Pe 3 noiembrie, intr-un eveniment organizat la World Trade Center Bucuresti, Enel Romania a premiat 200 de copii, castigatori ai programelor educationale"YOUNG ENERGY” si “WE ARE ENERGY”. Acestea s-au adresat elevilor de gimnaziu si liceenilor din Banat, Dobrogea si Bucuresti. In cadrul celor doua competitii, copiii au facut diverse proiecte creative pe tema energiei si a sigurantei personale. Cele mai bune au fost premiate cu excursii si produse electronice.
In Romania, programul educativ "Young Energy” s-a aflat in 2008 la cea de-a doua editie. El vizeaza informarea tinerei generatii cu privire la domeniul energiei.
In 2008, au participat in program aproximativ 250 de scoli si licee din Bucuresti, Banat si Dobrogea. In total, 60.000 de elevi au avut acces la materiale informative despre energie si despre utilizarea sa in viata de zi cu zi. In plus, ei au avut ocazia sa intre in legatura cu alti copii din alte tari, participanti si ei la programul "Young Energy”.
Castigatorii etapei nationale vor participa la etapa finala a proiectului, unde vor concura cu toti castigatorii din celelalte tari participante. Aceasta va avea loc la Roma, la sfarsitul anului 2008.
"We are Energy” este un program intern al companiei, destinat copiilor angajatilor Enel si implementat la nivel international. Obiectivul sau principal este educarea tinerei generatii in spiritul uneia dintre valorile principale ale companiei - siguranta.
Copiii au fost antrenati intr-un concurs pe tema sigurantei, iar autorii celor mai bune 20 de proiecte au fost recompensati cu o tabara de doua saptamani, in Italia.
Citeste mai mult pe Responsabilitatesociala.ro!
.