Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România dau startul la programul național de finanțare „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” în 5 orașe din țară, printre care și Timişoara. Aflat la ediția a II-a, programul național oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 1.230.000 lei și mentorare celor mai bune soluții la provocări de mediu și educație.

În plan local, programul este coordonat prin Fundația Comunitară Timişoara și dispune de  246.000 lei, oferiți de către Lidl România pentru granturi care pot fi obținute pe bază de concurs. Pot aplica organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă în perioada 19 mai - 6 iunie.

Inițiative precum amenajarea de spații comunitare de recreere, joacă și învățare, ateliere de eco-școală, grădini urbane comunitare și alte idei ce contribuie la reconectarea comunității şi îmbunătăţirea spaţiului comun pot primi finanțare și mentorare pe parcursul implementării.

Direcțiile de intervenție locală ale programului la Timişoara au fost stabilite participativ în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă în urma unui proces de consultare și cartare a nevoilor din comunitate. Pornind de la oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, Fundația Comunitară Timişoara a stabilit că, prin intermediul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, vor fi finanțate proiecte care îndeplinesc simultan 3 direcții: reconectarea locuitorilor orașului în contextul efectelor pandemiei Covid-19; o componentă educațională inter-generațională, cu respectarea regulilor de distanțare fizică ce vor fi aplicabile în momentul implementării proiectelor; îmbunătățirea spaţiului public și desfășurarea activităților în spațiul urban comun (spații pe malul canalului Bega, alte spații comunitare în cartiere, spații publice sau incinte care pot fi folosite de către public pe teritoriul unităților de învățământ sau a altor instituții publice/universități unde publicul nu are momentan acces).

În perioada 20 mai - 4 iunie 2021, potențialii aplicanți pot beneficia de sesiuni de incubare - asistență în completarea propunerii de proiect, susținute de Fundația Comunitară Timișoara. Această etapă este premergătoare procesului de selecție finală și are ca scop transformarea unor idei cu potențial, în proiecte care aduc plus-valoare comunității. Incubatorul de proiecte este un mecanism de sprijin pentru organizațiile și grupurile de inițiativă de a-și dezvolta ideea într-un proiect fezabil, cu șanse de finanțare. Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din reprezentanți ai sectorului guvernamental, nonguvernamental și cel privat, pe baza criteriilor stabilite local și care pot fi consultate în Ghidul de finanțare.

Detalii despre programul de finanțare din fiecare oraș și alte materiale necesare procesului de aplicare se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro, pe site-ul Fundației Comunitare Timişoara și paginile de Facebook naționale și locale ale programului.

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung.  La prima ediție, programul desfășurat simultan în alte 6 orașe din țară (Brașov, Brăila, Buftea, Cluj, Oradea și Vaslui) a finanțat 49 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă, care au însumat peste 700 de acțiuni civice, mii de ore de voluntariat și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, ca urmare a  rezultatelor ediției pilot.

„De mai bine de 9 ani, am văzut cum se transformă comunitățile atunci când oamenii pun la un loc idei și fapte. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități din ediția pilot a demonstrat că există un potențial de schimbare și implicare <<la firul ierbii>>, care așteaptă să fie cartat și activat. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încrederea că fundațiile comunitare din rețeaua federației vor juca, așa cum ne-am obișnuit, un rol cheie în activarea de soluții civice noi și relevante pentru comunitățile locale”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv - Federația Fundațiile Comunitare din România.