Grantul “Generații” are ca scop transformarea centrelor sociale de tip afterschool în centre intergeneraţionale, mobilizând persoanele vârstnice din comunitatea locală să se implice ca voluntari în sprijinul copiilor. Vârstnici din comunitate, disponibili să ofere din timpul lor, dispuși să își împărtășească experienţa și competenţele vor activa ca voluntari în cadrul centrelor de zi pentru copii, care implementează metoda de lucru intergeneraţională.

 

Ceea ce deosebește  Centrele “Generații” de alte centre de zi este abordarea intergenerațională: activitățile centrului stimulează solidaritatea și interacțiunea între generații, schimbul de valori și cunoștințe între copii și vârstnici. Implementarea metodei de lucru intergeneraţională va fi realizată pe baza Manualului intergenerațional și trainingului oferit de Fundaţia Principesa Margareta a României.  

 

Grantul are o valoare de 8,000 Euro, destinați gestionării voluntarilor vârstnici și implementării activităților intergeneraționale pe perioada unui an școlar. Jumătate din sumă reprezintă o finanțare directă pentru centrul selectat, iar cealaltă jumătate vor fi mobilizați din comunitatea prin acțiuni de strângere de fonduri locale. Fundațiile Comunitare locale vor sprijini centrele selectate în strângerea fondurilor necesare pentru a fi sustenabile. În această rundă de finanțare, vor fi acordate 4 granturi.

Programul finanțează organizații neguvernamentale care dețin un centru de tip after-school cu servicii sociale pentru copii, din mediul rural sau urban, cu o activitate de cel puțin 1  an  având sediul operațional în județele Brașov, Cluj și mbovița .

 

Grantul Generații este susținut și implementat de Fundația Principesa Margareta a României, cu finanțatarea Raiffeisen Bank. În editiile anterioare, 15 centre de zi au devenit intergeneraționale, activând seniorii din comunitate ca voluntari pentru copii în județele Alba, Bacău, Brașov, București, Covasna, Galați, Mureș, Prahova.

 

Aplicațiile pot fi trimise în perioada   24  – 28 septembrie, prin completarea formularului, la adresa de email anca.godini@principesa.ro.

 

Informații pe www.centrulgeneratii.ro și www.fpmr.ro.

 

Despre Fundaţia Principesa Margareta a României

Fundația Principesa Margareta a României este una din organizațiile non-guvernamentale de elită care contribuie la dezvoltarea societății civile din România, inființată în 1990 de Majestatea Sa Margareta a României împreună cu tatăl său, Regele Mihai I. De peste 28 de ani, Fundația Principesa Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României.