MOL România și Fundația pentru Parteneriat vor sprijini financiar implementarea a 49 de proiecte de mediu, în cadrul ediţiei a 13-a a programului Spaţii Verzi. Suma alocată pentru finanţare depăşeşte 650.000 de lei. 

 

Juriul programului a selectat 27 de proiecte care urmează să primească finanţare în cadrul componentei Spații Verzi Urbane. Activităţile incluse în această componentă, de exemplu reamenajarea spaţiului verde din cadrul unor şcoli, grădiniţe, centre de copii şi parcuri publice, se vor desfăşura în 17 judeţe. Activitățile realizate în cadrul acestor proiecte presupun plantarea a peste 2.200 de arbori și arbuști și în jur de 3.600 flori pe o suprafață de 19.697 mp de spațiu urban. Spațiile astfel transformate vor deveni locuri ideale pentru desfășurarea unor activități de educație ecologică, scopul fiind ca elevii să înțeleagă importanța protejării mediului. De asemenea, în cadrul acestei componente de finanțare vor fi susţinute programele organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității în 3 orașe din țară, astfel vor fi organizate în total 10 acțiuni cu biciclete pentru a promova folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ.

 

„Cele 49 de proiecte care au obținut finanțare în cadrul celei de a 13-a ediții a programului Spații Verzi au două caracteristici definitorii, pe lângă activitățile concrete de îmbunătățire a mediului urban și de conservare a biodiversității. Este vorba despre implicarea și educarea miilor de participanți tineri care vor fi cooptați în derularea acestor proiecte. Ca urmare, precum și în anii precedenți, vom putea fi martori la abordări și evenimente creative menite să crească respectul cetățenilor față de mediul înconjurător”, a declarat László Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.

 

În cadrul celei de-a doua componente a Programului Spaţii Verzi, Arii Naturale Protejate, alte 22 de proiecte vor primi finanţare din partea MOL România. Ca în ediţiile precedente ale programului, în acest an activităţile finanţate vor include organizarea unor tabere Junior Ranger, amenajarea de poteci tematice, organizarea de evenimente precum „Ziua Rezervaţiei”, „Ziua Biodiversităţii”, expoziţii și activități extrașcolare de educație ecologică. Proiectele din componenta Arii Naturale Protejate se vor derula în 13 judeţe din ţară.

 

Totodată, în cadrul componentei Arii Naturale Protejate, începând cu anul 2018, programul oferă Premiul de mediu pentru media pentru cele mai bune articole şi reportaje care prezintă și promovează ariile naturale protejate din România, atrăgând, de asemenea un număr mare de cititori/vizualizări. Premiile se acordă în cadrul a două categorii - presă scrisă și audiovizual.

 

Categoriile de concurs:

Reportaj/Publicație scrisă. În cadrul acestei categorii se premiază autorul articolului/reportajului cel mai creativ și original, care prezintă și promovează ariile protejate, atrăgând un număr mare de cititori.

Reportaj/Producție audio-video. În cadrul acestei categorii se premiază autorul producției audio-video care prezintă și promovează ariile naturale protejate și are un număr semnificativ de vizualizări. Premiul este destinat jurnaliștilor din România. Nominalizările pot fi realizate de către oricine (inclusiv prin auto-nominalizare) și se trimit în format electronic. Data limită de trimitere a nominalizărilor este 31 octombrie 2018, ora 00:00.

 

În cadrul celor douăsprezece ediții anterioare ale programului Spații Verzi, desfășurate în perioada 2006-2017, au fost finanţate 522 de proiecte cu o sumă ce depăşeşte  6 milioane de lei. Peste 200.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil. Astfel, suprafaţa spaţiilor verzi create şi reabilitate a depăşit 470.000 de metri pătraţi. De asemenea, programul a sprijinit organizarea a 108 tabere Junior Ranger şi a 1.619 activităţi extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător.

 

Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul spatiiverzi.org.ro, molromania.ro, respectiv repf.ro.

 

 

 

 

***

Grupul MOL este o companie internaţională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 210 în România.

 

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 18 ani au fost sprijinite, cu peste 54 de milioane de lei, 1.150 de proiecte de protejare a mediului și de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.