Întreaga lume trece prin momente dificile. Oriflame s-a alăturat deja efortului global de a preveni răspândirea virusului COVID-19.

Luna trecută, ne-am alăturat organizației Salvați Copiii România în efortul pentru echiparea de urgență a spitalelor, astfel încât medicii să poată face față pandemiei din ce în ce mai agresive. Astfel, echipamente de protecție indispensabile și aparatură medicală performantă au fost duse la secţiile de copii din spitale din Sebeș și Zalău, care începând cu 24 martie au preluat cazuri pediatrice confirmate.

Spitalul Municipal Sebeș, Alba, a fost dotat atât cu un incubator de transport, cât și cu echipamente de protecție pentru medici, iar la Spitalul de Urgență din Zalău, Sălaj, au fost duse echipamente și materiale de protecție, pentru a-i ajuta pe cei mai mici dintre pacienți.

A sosit momentul să facem următorul pas: dorim să avem grijă și de confortul personalului din linia întâi în lupta cu coronavirus, care are nevoie de noi acum. Ne propunem să oferim personalului medical produse hidratante pentru îngrijirea şi calmarea mâinilor expuse la substanţe dezinfectante iritante, mai ales acum.

În această perioadă, crema de mâini face obiectul uneia dintre cele mai frecvente solicitări din partea consumatorilor, dar și din partea comunității noastre. În această primăvară, am lansat setul de creme Spring Blossoms, 3 creme hidratante cu arome de bujor, liliac și iasomie, devenind rapid un produs îndrăgit în rândul comunității Oriflame.

Cu ocazia zilei Internaționale a Asistentului Medical, pentru fiecare set de creme de mâini Spring Blossom achiziționat în această zi, compania donează un set de creme Spring Blossom spitalului clinic Județean Mureș, în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România.

“În perioada următoare, seturile de creme de mâini Spring Blossom vor ajunge la personalul medical din Mureș datorită implicării comunității Oriflame, cărora le mulțumesc pentru sprijin. Datorită lor reușim să fim aproape de cei aflați în prima linie de apărare împotriva virusului, demonstrându-ne că fiecare gest poate aduce schimbarea în bine ”, a declarat Remus Florian, Director General Oriflame România.