În ultimele 4 săptămâni, Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară a donat Spitalului Municipal de Urgență Roman aparatură și produse de protecție sanitară de peste 10.000 de lei.

“Sprijin pentru Spitalul Municipal Roman” este un proiect finanțat prin programul Start ONG lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin care au fost achiziționate pentru secțiile de Primiri Urgente și Terapie Intensivă ale Spitalului din Roman:

  • 1 nebulizator tip ULV cu capacitate maximă de 100 mp
  • 500 de masti în 3 straturi
  • 2000 de manusi din latex
  • 200 de masti cu protectie FFP2
  • 300 de botoși
  • 40 litri dezinfectant de suprafețe
  • 12 litri dezinfectant de tegumente

În perioada pandemiei, Spitalul Municipal Roman a devenit principalul spital pentru cazuri non-covid din județul Neamț, cu o medie de 140 de prezentări la Camera de Gardă în 24 de ore. În secțiile ATI ale Spitalului Roman își desfășoară activitatea peste 130 de medici, asistenți și personal medical auxiliar.

În implementare, proiectul a fost susținut de voluntarii Asociației Mușatinii Roman, care au preluat și transferat donațiile către spital. Asociația dezvoltă proiecte cu și pentru tinerii din comunitatea locală din 2012.

Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară este înființată în 2019, și își desfășoară activitatea sub 2 programe: “Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară” dedicat comunităților vulnerabile și „Școlile Satelor Noastre” dedicat educației din mediul rural.

Start ONG este un program lansat de Kaufand România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplifcat instrument de fnanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.