Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) a decis prelungirea termenului-limită de depunere a proiectelor în cadrul apelului de proiecte „Drepturile omului – implementare la nivel național” până la data de 22 aprilie 2021. 

Această modificare a fost inclusă într-un corrigendum publicat luni, 29 martie 2021, pe pagina web dedicată Programului. Pe lângă prelungirea termenului-limită de depunere a proiectelor, prin intermediul corrigendum-ului au fost operate și alte modificări, prin care au fost clarificate prevederile referitoare la eligibilitatea partenerilor de proiect și la valoarea totală a investițiilor. Cei implicați în pregătirea unor proiecte care urmează a fi depuse în cadrul apelului sunt invitați să consulte noua formă a documentației de apel, actualizată în urma publicării Corrigendumului nr. 1.

Lansat în 8 ianuarie 2021, apelul Drepturile omului – implementare la nivel național este finanţat prin intermediul Granturilor SEE 2014-2021 și vizează îmbunătățirea implementării deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) și a recomandărilor de țară emise de alte organisme ale Consiliului Europei.