Reînceperea școlii a venit cu vești bune pentru întreg ecosistemul educațional CONIL. Proiectul educațional destinat copiilor cu cerințe educaționale speciale, Școala Gimnazială CONIL,  prinde contur prin implicarea companiei TRANSAVIA, care a donat 100 000 de lei.

Nevoia de educație și îngrijire permanentă a copiilor cu cerințe educaționale speciale, fie ei cu tulburări din spectrul autist, fie cu Sindrom Down sau cu handicap locomotor, este o certitudine, iar suportul specializat pentru dezvoltarea acestor copii, bazat pe educație incluzivă, este esențială. De 11 ani, Asociația CONIL se implică și dezvoltă un ecosistem educațional grupând grădinițe, centre de zi și terapie, scoală primară și afterschool, toate pentru copii cu cerințe educaționale speciale. Începând din acest an, cu ajutorul TRANSAVIA, o nouă dimensiune de dezvoltare este integrată prin noua școală gimnazială pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Această nouă școală completează ecosistemul CONIL, fiind bazată pe același principiu al educației incluzive, prin care se asigură acestor copii confortul emoțional al unei vieți sociale normale.

„Suntem o afacere de familie și tot ceea ce facem este ghidat de valorile noastre. Pentru noi, fiecare copil este important și ne dorim ca ei să aibă toate condițiile ca să se dezvolte sănătos și armonios, indiferent de nevoile pe care le au. De aceea, ne implicăm activ în fiecare an și susținem acele proiecte din educație, sănătate, sport, care generează rezultate relevante si au impact pozitiv, pe termen lung pentru comunități și calitatea vieții oamenilor. Școala Gimnazială CONIL este exact un astfel de proiect în care ne implicăm ca oameni pentru oameni ca să aducem zâmbete pentru părinții și copiii care vor urma cursurile acestei școli”, afirmă Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA.

Parteneriatul dintre TRANSAVIA și Asociația CONIL se înscrie în direcțiile strategice de responsabilitate socială ale liderului pieței de carne de pui, având scopul de a contribui la creșterea calității vieții oamenilor, sprijinind educația și dezvoltarea tinerilor.

Asocierea cu compania TRANSAVIA ne onorează și ne responsabilizează în egală măsură. Principiile identitare care ne călăuzesc sunt principii comune – respect, muncă, răbdarea, echilibru, simțul răspunderii în tot ceea ce dezvoltăm și, mai presus de toate, credința că tot ceea ce facem, facem cu oameni și pentru oameni. Am pornit împreună pe acest drum și suntem siguri că împreună vom reuși, căci Școala Gimnazială CONIL  pentru copii cu cerințe educaționale speciale și compania TRANSAVIA înseamnă cu adevărat un parteneriat pentru viitor. Împreună suntem furnizori oficiali de zâmbete pentru copiii cu cerințe educaționale speciale”, spune Adela Hanafi, Președinte Asociația CONIL. 

Școala Gimnazială CONIL și Școala Primară CONIL vor ajuta 300 copii cu cerințe educaționale speciale, cu vârsta între 3 și 14 ani. Întreaga echipă a Asociației CONIL crede cu tărie că a fi diferit sau atipic (conform terminologiei specifice domeniului nostru de activitate) înseamnă a fi de fapt special, în sensul bun al cuvântului. Prin tot ceea ce facem, vrem și putem să arătăm tuturor că copiii cu cerințe educaționale speciale sunt minunați și că au dreptul, și acum și șansa,  la un viitor plin de culoare.