Material scris de jurnalista Mona Dîrțu în cadrul Laboratorului Creștem Comunități de la Bălan desfășurat între 26 – 29 octombrie 2023.
CE?
Un laborator de posibile soluții. Un transfer de idei, de unghiuri de abordare, de cunoștințe & expertiză care-a funcționat în ambele sensuri: dinspre lume spre Bălan și dinspre Bălan spre lume. Un spațiu în care “nu se poate” și “de ce nu?” sunt un început minunat pentru o conversație despre soluții.
CINE?
Oamenii din Bălan și oamenii care-au descoperit prin ce e diferit Bălanul de alte orașe foste monoindustriale din România. Au venit aici, la Laboratorul “Creștem Comunități”, oameni din toată țara cu experiență în diverse domenii. În total, experți din 14 asociații și fundații au lucrat cot la cot cu bălănenii, formulând idei pentru probleme care ar putea fi rezolvate prin inițiativă comunitară. În ordine alfabetică, din țară au venit: Asociația EDIT; Asociația Prietenia Copșa Mică & Primăria Copșa Mică; Aspire to Change; Code for Romania; Copii pentru Viitor; Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe); Fundația Regală Margareta a României; Happy Tails; Mioritics; MTB Academy; Red Panda; Romanian Youth Movement for Democracy; Teach for Romania; Techsoup.
CÂND?
La 25-29 octombrie 2023, după câteva luni bune în care arhitectura celor trei zile de maraton comunitar a fost desenată, în parteneriat, de oamenii de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, un hub al societății civile din România și de oamenii de la Asociația Ecosportivă “Sufletul Hășmașului”.
CUM?
Prin experiment, conversație, dezbatere și implicare. Prin asumarea unor mici riscuri personale: ieșind din rolul de spectator și intrând, ca jucător, în teren cu gândul că toate drumurile din lume se construiesc, de fapt, atunci când se găsește cineva care să le construiască.
DE CE?
Pentru că Bălanul de azi, deși acum are resurse puține și o listă încă lungă de probleme care-și așteaptă rezolvarea, e diferit de Bălanul de ieri: când viitorul nu-ți mai este dictat “de la centru”, ți-l poți crea singur, tu cu ai tăi.
Un experiment cu final deschis
Cea mai tulburătoare dintre sesiunile Laboratorului “Creștem Comunități” a fost una la care invitații din afara orașului n-au fost de față.
Pe scena cu cortina trasă a Casei de Cultură, oamenii Bălanului, rămași singuri, au trecut printr-un exercițiu greu (pe care n-ar fi corect, însă, să vi-l povestesc).
Dar deznodământul a fost făcut public: o listă de expresii care descriu ce-i prețios în Bălan, ce merită păstrat și care-ar fi prioritățile, cele definite, în comun, de cei care-au ales să participe.
Pornind de la acea listă bălănenii au formulat, mai întâi, patru idei: înființarea unui spațiu comunitar care-a fost botezat “Atelierul de oameni buni”; întocmirea unei strategii articulate, dedicate, pentru tinerii și vârstnicii Bălanului deopotrivă; crearea unui “telefon al vârstnicului” care a evoluat rapid spre un “club al bunicilor”, loc de socializare și loc de cerut și acordat sprijin pe bază de voluntariat; și conservarea istoriei locului printr-un fel de arhivă de istorie orală care, în final, a primit numele de cod “Povești minerești” (și care s-a ramificat văzând cu ochii într-o colecție de idei - de la artă stradală la fototecă comunitară, de la cărticică de prezentare a orașului la site web).
Apoi oamenilor din Bălan li s-a cerut să aleagă, fiecare, una dintre cele patru idei și să se alăture, la propriu, unuia dintre grupurile care se formau deja pe scenă.
A fost un pic de agitație printre facilitatori pentru că unul dintre grupuri era disproporționat de mare. S-a și râs atunci când Adi Grosu a contestat regula organizatorilor, aceea că te puteai alătura unui singur proiect (a câștigat rapid, pentru că nimeni nu i-a putut explica de ce nu s-ar putea implica și în “Atelierul de oameni buni”, și în proiectul “Povești minerești”).
După care fiecare grup format s-a uitat spre sală, spre fotoliile roșii în care se aflau cei 20+ invitați, invitați și posibili aliați. Aflaseră, cu o zi înainte în atelierele de specialitate, în scurtele prezentări de “oferte”, la masă, în pauzele de cafea cam la ce se pricepe fiecare. Și și-au ales, cu nume și prenume, colaboratorii-resursă, oamenii despre credeau că le-ar putea fi utili, ca voluntari, pe întortocheatul drum de la idee la soluție.
Una peste alta, fiecare echipă din Bălan și-a dublat astfel efectivul și numeric, dar mai ales în termeni de experiență și competențe.
Au urmat, după antrenamentul contra cronometru din ziua precedentă, sesiuni de lucru aplicat pe cele patru idei selectate: ipotezele inițiale au fost testate, ideile fanteziste sau imposibile (deocamdată) au fost tăiate cu pixul, fiecare a spus cu ce poate contribui concret.
Totul s-a întâmplat pe repede înainte, pentru că fiecare echipă urma să-și prezinte a doua zi inițiativa comunitară, mai întâi celorlalte echipe, pe post de repetiție generală, și apoi comunității.
A fost intens.
“Am devenit persoană de contact!”
Bilanț de etapă după încheierea Laboratorului: patru idei puse la germinat. Voluntarii sunt bineveniți.
“Eu n-am făcut treaba asta niciodată”, spune emoționată Silvia Drian, la doar câteva minute după ce-a explicat pe scenă alături de colega ei Mărioara Șova, care lucrează la Evidența Populației, și de Laura Major, consilier școlar la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu”, de ce chiar e nevoie de o strategie distinctă pentru tinerii și vârstnicii din Bălan.
“Sunt neștiutoare. Nici n-am avut timp să...”. Trepidează, aproape că nu-i vine să creadă că prima ei experiență de vorbit în public s-a petrecut chiar la Casa de Cultură, unde a urcat pe scenă și le-a spus celor din sală aceste cuvinte: “E ușor să ne concentrăm pe ce nu avem. Avem mândrie, avem muntele, avem oameni curajoși. Avem nevoie de energia voastră și ca voi să luați de la noi ce-i mai bun”.
E explicabil: Silvia n-a putut participa în zilele anterioare de Laborator, pentru că era la serviciu, așa că nu știa foarte bine ce se întâmpla acolo și nici nu trecuse prin antrenamente. Dar când Mărioara Șova i-a spus vineri, zi cu program scurt, “hai să mergem și noi și să stăm o oră”, a spus “da”.
Ce s-a întâmplat însă e că Silvia și Mărioara au ajuns cu puțin înainte de momentul în care oamenii din Bălan hotărau căreia dintre cele patru echipe să se alăture. “Toată lumea era pe scenă și numai noi două stăteam în sală”, povestește Mărioara, “așa că ne-am întrebat ce să alegem noi și am ales ideea asta, care e destul de amplă și de complicată”.
Și așa au urcat pe scenă Mărioara, Silvia și Laura, care participase la sesiunile Laboratorului și în zilele anterioare. Și-apoi au lucrat, toate, în echipă. Și după aceea Silvia a explicat pe scenă, colegilor din Laborator, cum s-a conturat proiectul și echipa a primit aplauze. Iar în final, când inițiativa a fost prezentată comunității în holul Casei de Cultură, pentru Mărioara accidentul de vineri “stăm și noi o oră” se transformase deja în cu totul altceva: “Eu chiar îmi doresc centrul ăsta rezidențial [pentru pensionari], pentru că trăim în comunitatea asta de patruzeci și ceva de ani. Eu muncesc aici de 42 de ani, cunosc foarte bine problemele, sunt mulți oameni cu probleme, nu se găsesc îngrijitori la domiciliu, e un oraș îmbătrânit... Eu chiar vreau acest centru. Vreau din toată inima”. Râde: “Eu nu vreau să plec din Bălanul ăsta nici pe lumea asta, nici pe lumea cealaltă!”.
“Atelierul pentru oameni buni” a avut cea mai elaborată prezentare, susținută pe scenă de Ana-Maria Grădinariu de la “Teach for Romania” și de Ionuț Bădărău de la “Sufletul Hășmașului”: echipa a asamblat în mai puțin de 24 de ore poveste, pliant redactat și tipărit, plus metafora vizuală a unor cărămizi, temelia proiectului, pe care au fost înscrise valorile fundamentale (plus o masă de prezentare bine garnisită). Echipa lucrează în continuare, în timpul liber, la ideea de spațiu comunitar și la cea de site.
Între notițele mele sunt câteva cuvinte spuse la cald de cineva al cărui nume am omis să-l notez. Poate Fabiola Rusu de la Asociația Prietenia Copșa Mică? “Pentru mine a fost o magie, așa. Aveam niște foi pe care tot schițam. Și când am văzut masa aia cu cărămizile și cu pionii și cu pozele și cu broșura aia... nu-mi venea să cred că în doar câteva ore, într-o zi, o mână de oameni poate face ceva atât de concret”.
Iar Andrei Pătrîntaș, care s-a născut în 2006, anul închiderii minei, a urcat pe scenă îmbrăcat într-un hanorac negru pe care era scris, cu litere gotice, “Fearless Connection” și a prezentat proiectul echipei: “Noroc bun, așa am învățat că se salutau minerii între ei. Mulți dintre noi suntem curioși cum a fost”.
Între timp, Mihai Dragomir, care a fost inspirația întregului proiect și care vine, din Râșnov, cu experiența și cu redutabilul palmares al Asociației Mioritics a făcut deja o vizită la Bălan, spune Adi Grosu, care și-a asumat coordonarea proiectului. Ce urmează: adolescenții care s-au născut într-un oraș fără mină vor deveni reporteri-cetățeni, își vor întreba bunicii, vecinii și cunoscuții cum era viața pe vremea când Bălanul lor non-industrial era oraș monoindustrial.
“Am devenit persoană de contact!”, zâmbește Lucia Borbeli, profesor învățământ primar la “Geo Bogza”, care cu câteva ore înainte a stat în fața standului intitulat “Clubul bunicilor”. A prezentat pe scenă proiectul, alături de coechipierii ei. “Eu nu mai am bunici. Bunicii mei au făcut războiul”, le-a spus ea celor din sală, dar acest club va fi pentru bunicii voștri, “care asta-și doresc: să stea și să povestească”. O completare de la Radu Moțoc de la Techsoup: “Singurătatea e o epidemie mondială, oamenii vor să fie împreună, să schimbe o vorbă, iar un astfel de club ar fi un loc de întâlnire între generații, memoria vie a orașului”.
Lucia Borbeli e bucuroasă că în pliculețele pregătite pentru voluntari s-au adunat câteva bilețele iar ea a devenit persoană de contact pentru ceva care urmează să se materializeze. Pe primul post-it primit e scris numele lui Claudiu Frunză, unul dintre vizitatori, care are o fabrică de mobilă și s-a oferit să facă reparații gratuite la domiciliu celor care au nevoie. E din Bălan? Nu, de loc e din Botoșani, iar soția lui, care se ocupă de cercetașii Bălanului, e din Iași. “N-aveam noi nicio treabă cu Bălanul”, spune. Au ajuns aici pentru că erau geochimiști amândoi, el a lucrat o vreme pe platforme petroliere, ea la mină. Și, când mina s-a închis, au rămas pe loc: “Soția are fotografia de la ultima recepție a minei, era singura fată de-acolo”. De ce n-au plecat? Greu de zis într-o propoziție. “Ar fi trebuit să ne-alunge închiderea minei, dar ceva ne-a oprit aici. Aici s-au născut copiii, am reușit să ne cumpărăm aici întâi apartament, apoi casă... Nu pot să zic că ne-a atras neapărat orașul, ne-au atras împrejurările”.
Greu de prezis ce contururi vor căpăta, în timp, ideile generate în efervescența zilelor de Laborator - care nu poate fi cuprinsă, nici pe departe, în aceste patru pagini ale Buletinului de Bălan. Într-un fel sau altul, bălănenii care au participat la întregul experiment le-au spus invitaților, în timp ce lucrau ori la cantină ori în momentul de rămas-bun, că se simt ceva mai puțin singuri.
Se prea poate să existe o legătură între singurătatea pe care o resimte de decenii un oraș “capăt de drum”, lăsat să se descurce cu singura zestre pe care o are “rămașii”, “întorșii” și “veniții” și faptul că masivul stâncos cu care Bălanul se auto-identifică poartă numele de Piatra Singuratică.
Numele Pietrei Singuratice, cine l-o fi dat, e cumva înșelător. Căutați o fotografie și faceți numărătoarea.
***
Articolul face parte dintr-o serie de patru materiale care au fost incluse într-o publicație a societății civile dedicată Laboratorului “Creștem Comunități” care a avut loc la Bălan în perioada 25-29 noiembrie 2023.
Buletin de Bălan
Publicație realizată de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Asociația EcoSportivă Sufletul Hășmașului, în cadrul programului În Stare de Bine, susținut de Kaufland România.
www.instaredebine.ro
Text: Mona Dîrțu
Editor: Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Data publicării: decembrie 2023