Ieri, 17 decembrie 2018, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat la New York Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Țăranilor și Țărăncilor, precum și ale altor persoane care lucrează în mediul rural. 121 de țări au votat în favoarea Declarației (8 împotrivă și 54 abțineri), încheind astfel un proces de negociere de 17 ani, proces inițiat de mișcarea țărănească La Via Campesina. Țărani și țărănci din România, reprezentanți ai asociației Eco Ruralis, afiliată Via Campesina, au participat la toate sesiunile de negocieri din ultimii 3 ani, implicându-se în ample activități de advocacy la București, Bruxelles, Geneva, Roma și New York.  


Votul României. România,
țara cu cea mai mare populație rurală din Europa s-a abținut, motivând că s-a aliniat poziției Uniunii Europene. În discuțiile bilaterale avute cu reprezentanți ai Via Campesina, România și-a justificat abținerea afirmând că drepturile colective (menționate în Declarație) nu sunt recunoscute de legislația României și reprezintă un pericol la adresa suveranității statului român. În fața acestei interpretări exagerate a drepturilor colective, asociația Eco Ruralis a motivat nevoia protejării drepturilor colective pentru o mai bună administrare a pășunilor comunale și pentru protejarea intereselor comunităților rurale împotriva acaparării de terenuri agricole. Fără a surprinde, votul României este o profundă dezamăgire, practic nerecunoscând existența și nevoia protejării țăranilor și a modelului agricol țărănesc, durabil și sănătos. Asociația Eco Ruralis va continua discuțiile cu autoritățile îndeosebi cu Ministerul Agriculturii și Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, pentru etapa de implementare a Declarației. Cei peste 4 milioane de țărani și țărănci din România (reprezentând aprox. 50% din țărănimea Uniunii Europene) merită tot efortul acestui proces, care se anunță dificil.

Contextul regional. În Europa de Est, unde se află majoritatea covâr
șitoare a țăranilor și țărăncilor din Europa geografică, această Declarație are o relevanță cel puțin similară aceleia a Politicii Agricole Comune. Cu toate acestea, nicio țară din Europa de Est nu a avut un comentariu sau o declarație cu privire la textul Declarației, în cadrul procesului de negociere. Uniunea Europeană a avut un rol în general negativ, contestând necesitatea Declarației și drepturile de bază la pământ, semințe, resurse naturale. UE a apărat modelul agriculturii industriale și a drepturilor comerciale ale corporațiilor seminciere, justificând că actualele politici publice asigură suficiente mecanisme pentru protejarea drepturilor comunităților rurale. Cu toate acestea, în nenumărate rânduri UE a refuzat să răspundă cum rezolvă actuala legislație problema sclavagismului contemporan al muncitorilor migranți din agricultură din interiorul UE, fenomenul acaparării de terenuri din Europa de Est, problema foametei și precaritatea condițiilor de muncă în agricultură prezentate de Via Campesina și Eco Ruralis.

Anul 2018 a fost decisiv pentru procesul Declara
ției:

Geneva: în aprilie, după 6 ani de negocieri, cel de-al 5-lea grup de lucru interguvernamental deschis al Consiliului pentru Drepturile Omului (HRC) a încheiat dezbaterile privind con
ținutul, finalizând textul. În septembrie, HRC (cea de-a 39-a sesiune) a adoptat Declarația cu majoritate de voturi.
Roma: în octombrie, în cadrul celui de-al 45-lea Forum al Comitetului Global pentru Securitate Alimentară, La Via Campesina împreună cu mecanismul societă
ții civile și cu sprijinul mai multor țări și instituții ale ONU au organizat un eveniment politic pentru promovarea Declarației în cadrul Deceniului pentru Agricultura Familială.


New York: în noiembrie, declara
ția a ajuns la procesul Adunării Generale a Națiunilor Unite (AGA). În 19 noiembrie, Declarația a fost votată și aprobată de către al Treilea Comitet al Adunării Generale ONU, responsabil cu problemele sociale, umanitare și culturale. În cele din urmă, votul în plen al Adunării Generale a ONU din 17 decembrie a încheiat procesul de adoptare. Va urma o nouă etapă, o etapă de implementare, transformând aspirațiile La Via Campesina în soluții pentru problemele zilnice ale societății rurale!

Con
ținut. Pe scurt, Declarația conține 28 de articole, prin care sunt detaliate următoarele drepturi: Art. 1: Definiția țăranilor, țărăncilor și a altor persoane care lucrează în mediul rural; Art. 2: Obligațiile generale ale Statelor; Art. 3: Egalitate și non-discriminare; Art. 4: Drepturile țărăncilor și ale altor femei care lucrează în mediul rural; Art. 5: Dreptul la resursele naturale și dreptul la dezvoltare; Art. 6: Dreptul la viață, libertate și securitatea persoanelor; Art. 7: Libertatea de mișcare; Art. 8: Libertatea de gândire, opinie și exprimare; Art. 9: Libertatea de asociere; Art. 10: Dreptul la participarea în luarea deciziilor; Art. 11: Dreptul la informare cu privire la producție, marketing și distribuție a hranei; Art. 12: Acces la justiție; Art. 13: Dreptul la muncă; Art. 14: Dreptul la siguranță și sănătate în mediul muncii; Art. 15: Dreptul la hrană și la suveranitate alimentară; Art. 16: Dreptul la un venit și trai decente, precum și la mijloace de producție; Art. 17: Dreptul la pământ și alte resurse naturale; Art. 18: Dreptul la un mediu sigur, curat și sănătos; Art. 19: Dreptul la semințe; Art. 20: Dreptul la diversitate biologică; Art. 21: Dreptul la apă și sanitate; Art. 22: Dreptul la securitate socială; Art. 23: Dreptul la sănătate; Art. 24: Dreptul la locuire adecvată; Art. 25: Dreptul la educație și formare; Art. 26: Drepturi culturale și cunoaștere tradițională; Art. 27: Responsabilitatea Națiunilor Unite și a altor organizații internaționale; Art. 28: Clauze generale. Vom detalia textele articolelor în următoarele numere ale buletinului Calea Țărănească.

De ce este nevoie de această Declara
ție?

Țăranii și țărăncile, pescarii, ciobanii, apicultorii și alți oameni care lucrează în mediul rural produc cea mai diversă și sănătoasă hrană pe care o consumăm în fiecare zi. În România și peste tot în lume, aceștia joacă rolul principal în hrănirea comunităților și țărilor noastre. Conform FAO, peste 80% din hrana consumată la nivel global provine din gospodăriile țărănești, fiind distribuită prin piețele locale și regionale. Modelul de producție țărănesc creează cele mai multe locuri de muncă și administrează în mod durabil resursele naturale, răspunzând pozitiv problemelor schimbărilor climatice. Însă din cauza discriminării sistemice și sistematice, agricultura țărănească funcționează într-o economie invizibilă, împinsă pe piața neagră, destinată pieirii. Gospodăriile mici dispar cu rapiditate sub presiunea expansiunii agriculturii industriale, a acaparării terenurilor și a lipsei sprijinului autorităților publice. Noi, țăranii, țărăncile și ceilalți oameni care lucrăm în mediul rural, ne confruntăm sistematic cu discriminarea economică și socială, iar femeile din mediul rural sunt afectate cu precădere.

Numărul dovezilor despre violările constante ale drepturilor
țăranilor, țărăncilor și ale altor persoane care lucrează în zonele rurale este în creștere, principalele cauze fiind:

  • Accesul și controlul inechitabil asupra pământului, a resurselor genetice și a altor resurse naturale;
  • Accesul din ce în ce mai restrâns la piață și la mijloacele de producție pentru asigurarea unui trai decent;
  • Politici agricole create în favoarea unei elite restrânse de mari fermieri și de alți actori implicați în agricultura și sistemul alimentar industrial.

Alături de cele 2 miliarde de țărani, țărănci și alte persoane care lucrează în mediul rural în întreaga lume, ne revendicăm drepturile pentru a putea continua să ne hrănim familiile, comunitățile și țările. Avem nevoie de instrumente legale care să ne protejeze și să ne promoveze drepturile, pentru a continua să creăm alternative bazate pe agroecologie precum și sisteme alimentare locale sustenabile pentru viitor.

Prin această Declara
ție, noi, țăranii și țărăncile, venim cu soluții la cel mai înalt nivel, susținând transformarea perspectivei politicilor publice de la cea economică la cea a protejării drepturilor omului.