Astăzi, 4 mai 2020, 15 organizații neguvernamentale au participat la o întâlnire online timp de o oră și jumătate cu Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, Vicepremierul, doamna Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, doamna Violeta Alexandru, și Președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), doamna Mădălina Turza. Întâlnirea a fost facilitată de Secretarul general al Guvernului, domnul ministru Antonel Tănase.

În timpul întâlnirii, premierul, precum și toți oficialii prezenți au exprimat mulțumirile lor pentru mobilizarea organizațiilor neguvernamentale din ultima perioadă, precum și pentru timpul, resursele și expertiza pe care le-au pus în serviciul comunităților. În egală măsură, și-au exprimat interesul și angajamentul pentru o cooperare care să se traducă în întâlniri sectoriale, pe domenii de activitate, iar opiniile și experiențele concrete ale ONG-urile să fie preluate în cadrul măsurilor care sunt pregătite pentru perioada următoare, menite să asigure trecerea dinspre perioada stării de urgență spre perioada de revenire la normalitate. În acest sens, premierul Ludovic Orban a concluzionat solicitând fiecărui ministru dezvoltarea unui mecanism instituțional de colaborare cu organizațiile neguvernamentale, menționând că, la nivelul Guvernului, aceasta va continua atât în formă instituționalizată, cât și în cadrul oricăror dezbateri care se vor ivi pe parcurs.

Mai multe informații despre ceea ce au susținut organizațiile neguvernamentale prezente sunt disponibile într-un document de informare ce poate fi accesat AICI.

Informarea Guvernului referitoare la întâlnirea de astăzi este disponibilă AICI, iar câteva detalii și fotografii pot fi accesate și în social media AICI.

sursa foto: aici