La 25 martie 1957, șase state vest-europene călcau pe urmele lui Robert Schuman și Jean Monnet, punând bazele Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM), entități precursoare și piloni fondatori ale actualei Uniuni Europene.

Trei republici (Franța, Germania Federală și Italia), două regate (Belgia și Olanda) și un ducat (Luxemburg) continuau cooperarea demarată la începutul anilor 1950 prin punerea în comun a resurselor de cărbune și de oțel sub formula CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului) și se întâlneau la Roma pentru a lăsa în urmă cicatricile războiului și a aduce pacea între popoarele europene.

Cunoscute drept certificatele de naștere ale Uniunii Europene, Tratatele de la Roma din 1957 reprezintă un pasaj fundamental în istoria integrării europene, cu urmări deosebite, dar și cu momente antecesoare.

Isoria pe scurt a Uniunii Europene poate fi citită mai în detaliu pe CaleaEuropeană.ro

25 martie 1957-25 martie 2017: Șase decenii de integrare, pace și bunăstare stau sub semnul unei dezbateri privind Europa cu mai multe viteze

25 martie 1957 – Cele șase țări fondatoare ale CECO (1950-1951) semnează la Roma Tratatele privind înființarea Comunității Economice Europene și a Comunității Europene a Energiei Atomice. Prima comunitate urma să devină pilon al Uniunii Europene de astăzi.

1967 – Tratatul de Fuziune: Fiincă la nivelul CECO, CEE și EURATOM funcționau instituții executive similare, cele trei organizații au semnat în 1965 Tratatul de la Bruxelles (intrat în vigoare în 1967) care înființa o unică structură instituțională: o singură Comisie, un singur Consiliul de Miniștri, o unică Adunare Parlamentară și o singură Curta de Justiție.

1973 – Are loc prima extindere europeană: Marea Britanie, Danemarca și Irlanda, devin primele state care aderă la Comunitățile Europene.

1979 – Primele alegeri europene: Parlamentul European, cu această denumire încă din 1962, își formează componența pe baza unor alegeri directe, transformându-se într-o instituție sui generis a integrării europene.

1981 – Procesul integrării continuă: Grecia devine al 10-lea stat membru al Comunităților Europene.

1985 – Steagul actual al UE – 12 stele pe fundal albastru – devine drapelul oficial al Comunităților.

1985 – Țările membre semnează, în localitatea luxemburgheză Schengen, acordul de liberă circulație cu același nume. Aplicat din 1995, Acordul Schengen a devenit simbol al integrării europene.

1986 – Dublu moment semnificativ pentru integrarea europeană: Spania și Portugalia se alătură Comunităților, țările membre semnează Actul Unic European.

1987 – Actul Unic European, prima revizuire majoră a Tratatelor de la Roma, intră în vigoare. Statele fixează obiectivul înființării pieței unice și codifică cooperarea politică europeană, un demers premergător al Politicii Externe și de Securitate Comună.

1992/1993 – Uniunea Europeană ia naștere sub această denumire. Cele 12 state ale Comunităților, în baza a trei piloni - cooperare în materie de politică externă și de securitate comună, cooperare în materie de justiție și afaceri interne, semnează Tratatul de la Maastricht ce înființează Uniunea Europeană.

1995 – Prima extinderii a noii Uniuni Europene: Austria, Finlanda și Suedia devin state membre ale UE.

1997/1999 – Statele membre semnează Tratatul de la Amsterdam, acordând puteri sporite Parlamentului European și decizând înființarea poziției de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Politică Externă și de Securitate Comună, printre altele.

2002 – Euro devine moneda oficială a Uniunii Europene, fiind utilizată încă de la început de 12 state. În prezent 19 (din 28) de state dețin moneda unică europeană.

2004 – Cel mai mare val de extindere europeană: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria (10 state) devin membre ale UE.

2007 – Bulgaria și România se alătură Uniunii Europene: În 2017, cele șase decenii de la apariția Comunităților Europene, coincid cu aniversarea a 10 ani de apartenență a României la UE.

2009 – Tratatul de la Lisabona acordă UE personalitate juridică, transformă Consiliul European în instituție a Uniunii Europene și decide înființarea Serviciului European de Acțiune Externă, corp executiv aflat la dispoziția Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică Externă.

2013 – Croația devine al 28-lea stat membru al UE.

2016 – O premieră negativă pentru istoria integrării europene: cel mai capricios membru al Uniunii Europene, cu două tentative eșuate de a adera la Comunități în anii 1960, Marea Britanie optează să părăsească UE, prin referendum,. Brexit-ul demarează un proces de reflecție fără precedent, cuplându-se cu efectele crizelor datoriilor suverane, a migrației și a amenințărilor de securitate generate de atacurile teroriste și antagonismul Rusiei.

25 martie 2017 – O zi în care liderii țărilor membre ale UE și liderii instituțiilor europene se vor reuni pentru a decide asupra viitorului comun în locul unde totul a început: la Roma. Având pe masa discuțiilor cinci scenarii ale viitorului integrării europene – Carta Albă prezentată de președintele Comisiei Europene – , cu o aplecare mai aprigă pe scenariul Europei cu mai multe viteze și privind (sperăm) spre cronologia păcii europene , liderii UE vor semna o Declarație privind viitorul Uniunii Europene și menită să celebreze 60 ani de la semnarea Tratatelor de la Roma.

Articolul este preluat de pe www.caleaeuropeana.ro, scris de Robert Lupițu. Vă indicăm să parcurgeți articolul mai amănunțit la istoriei Uniunii Europene la acest link.