Vicepresedintele Comisiei Europene , Margot Wallstrom s-a aflat pentru o zi in Romania, participand la intalniri cu studentii si cu reprezentantii drepturilor femeilor.

 Margot Wallstrom, a declarat ca "Romania ar trebui sa investeasca mai mult in sistemul de invatamant si in cercetare, pentru a se asigura ca este modern si adaptat. Nu este vorba ca nu exista fonduri, ele nu sunt absorbite, nu sunt folosite. Trebuie sa va dezvoltati capacitatea de administrare de fonduri a agentiilor publice".

Comisarul european responsabil cu Relatiile Institutionale si Strategia Comunicarii a declarat ca fondurile pentru programele de tineret si pentru bursele Erasmus nu au fost afectate de criza. Margot Wallstrom a precizat ca nu a fost luata nicio decizie oficiala in acest sens de catre Comisia Europeana.

Oficialul UE a discutat in cadrul unei intalniri cu studentii, despre atu-urile unei femei intr-o lume a barbatilor, despre numarul romanilor care lucreaza in institutiile europene, programele pentru tineret finantate de exectutivul european, pe timp de criza, si despre sistemul de invatamant din Romania.

Comisarul european a explicat studentilor ca pot oricand aplica pentru un post din institutiile europene. Cele mai importante conditii sunt pregatirea de baza solida si cunoasterea a cel putin uneia dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. "Concurentii din Romania si Bulgaria sunt avantajati, pentru ca trebuie sa avem reprezentanti ai tuturor statelor membre, iar din aceste doua state nu avem inca. Mai mult decat atat, romanii pot aplica oricand pentru un stagiu de pregatire in cadrul institutiilor europene", a afirmat Wallstrom.

 Sursa - HotNews.ro