Ieri, 3 noiembrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Printre modificări se numără eliminarea obligației depunerii declarației privind beneficiarii reali.
La data de 14.08.2020 Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care prelungeşte termenul pentru depunerea declaraţiei privind beneficiarul real al persoanelor juridice fără scop patrimonial până la data de 01 noiembrie 2020.
Ca răspuns la inițiativa Secretariatului General al Guvernului de a deschide procesul de consultare cu privire la oportunitatea modificării OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, 12 organizații și 5 federații, însumând 300 ONG-uri din domenii diferite, au exprimat un punct de vedere comun transmis ieri Guvernului României.
Legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului instituie o serie de obligații suplimentare celor referitoare la beneficiarul real, de care organizațiile neguvernamentale este bine să țină cont.
ACTEDO a trimis ieri către Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) un memoriu care sprijină un proiect de lege ce ar modifica legea profesiei de avocat pentru a face posibilă practicarea avocaturii pro bono.
Legea nr. 129/2019 a introdus obligația ca asociațiile și fundațiile să își identifice și să își raporteze beneficiarii reali. Termenul de depunere a declaraţiei anuale privind beneficiarul real pentru anul 2020 este 14 august 2020. Mai multe detalii în articolul realizat de Simona Constantinescu, FDSC.
Ministerul Finanțelor Publice a anunțat azi pe site-ul său că redirecționarea cotelor din impozitul pe venit pentru entitățile nonprofit și de cult va putea fi realizată până la data de 30 iunie.
Un proiect de lege depus săptamâna trecută în Parlament introduce categoria lucrătorilor din serviciile sociale pentru vârstnici în rândul celor care ar beneficia de un stimulent de 2,500 de lei brut pe lună pentru perioada stării de urgență.
Webinar pe tema suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului potrivit OUG 30/2020 (cunoscut în limbajul comun ca șomaj tehnic).
Ieri, 3 februarie, o postare pe una din rețelele de socializare anunța că a avut loc o întâlnire cu reprezentanții ANAF, în urma căreia a apărut informația că aceștia vor elabora un nou Ordin și un nou Formular 230.
Conform Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 147/2020, în 2020 contribuabilii trebuie să depună nu unul, ci două formulare 230 pentru a redirecţiona către o organizatie nonprofit cota corespunzătoare din impozitul pe venit anual datorat pentru întreg anul 2019.
Noi obligaţii pentru ONG-uri: Beneficiarul real şi termenul pentru declaraţia anulă din Legea 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.