Miercuri, 29 Februarie 2012 va fi organizata la Palatul Parlamentului  dezbaterea propunerilor de modificare ale Proiectului de lege privind organizarea si functionarea serviciilor sociale PL-x nr. 558/2011. Vor fi prezenti furnizorii publici și privati de servicii sociale, organizatiile societatii civile, institutiile publice responsabile și alti actori interesati de domeniul serviciilor sociale.

Scopul dezbaterii este ca prevederile initiativei legislative modificate sa fie cunoscute, îmbunatatite si mai ales sa pregateasca o cat mai buna, corecta si rapida aplicare în practica. Documentul propus dezbaterii a fost elaborat în urma consultarilor cu Ministerul Muncii, Familiei și Protectiei Sociale astfel încat varianta modificata a proiectului de lege sa completeze eficient aspectele legate de contractarea serviciilor sociale, reglementate în Legea asistentei sociale 292/2011.

Proiectul de lege aflat pe ordinea Comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor și construit în baza parteneriatului cu societatea civila, vizeaza reglementarea planificarii și finantarii serviciilor sociale prin facilitarea accesului la finantarea publica a furnizorilor privati de servicii sociale. Proiectul de lege a fost elaborat în anul 2010 în urma unui proces participativ care a durat 8 luni, implicand în cadrul a trei dezbateri regionale și una nationala, peste 250 de furnizori publici și privati de servicii sociale.

Cele mai importante modificari propuse de actul normativ vizeaza procesul de evaluare, planificare și finantare a serviciilor sociale, definind si reglementand un mecanism mai eficient, competitiv și transparent de finantare a serviciilor, o mai buna coordonare între administratie și furnizorii publici și privati și un raspuns mai eficient al administratiei publice la nevoile comunitatii, printr-un proces structurat de analiza a nevoilor.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Confederatia Caritas, Salvati Copiii Romania, Fundatia Pentru Voi Timișoara și Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC)

 Secretariatul evenimentului este asigurat de catre FDSC. Confirmarea prezentei la acest eveniment se va face pana cel tarziu marti 28 februarie 2012, ora 10.00, persoana de contact: Ruxandra Palade, email: ruxandra.palade@fdsc.ro. Pentru mai multe detalii ne puteti contacta la telefon: 0753 220110.

Descarcati agenda evenimentului si documentul care contine propunerile de modificare ale proiectului de lege.