În mai 2020, puțin peste 10,000 de vârstnici sunt beneficiari ai serviciilor de îngrijiri la domiciliu furnizate de entități private (dintr-un total de 12,000, diferența fiind asigurată de către serviciile statului). În același timp, căminele pentru persoane vârstnice îngrijesc 23 843 de rezidenți, majoritatea acestora fiind administrate de organizații neguvernamentale (347 dintr-un total de 561).

Vârstnicii sunt cei care prezintă cea mai mare vulnerabilitate în fața îmbolnăvirii cu Covid-19, iar cei care sunt îngrijiți în centre rezidențiale sau beneficiază de servicii de ingrijire la domiciliu necesită o atenție sporită. Organizațiile neguvernamentale au atras atenția în repetate rânduri că, alături de personalul medical, și cel din domeniul serviciilor sociale se află în prima linie în eforturile de combatere a pandemiei cu noul coronavirus , iar măsurile de susținere inițiate de statul român trebuie să aibă o măsură egală atât pentru personalul din sistemul public, cât și pentru cel din sistemul privat.

Un proiect de lege depus săptamâna trecută în Parlament introduce categoria lucrătorilor din serviciile sociale pentru vârstnici în rândul celor care ar beneficia de un stimulent de 2,500 de lei brut pe lună pentru perioada stării de urgență și menționează că “sunt asimilati personalului medical în privinţa sporurilor de risc şi stimulentelor prezente şi viitoare acordate de stat în considerarea eforturilor de combatere a pandemiei.”