Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, Sursă: mediafax.ro

Ministerul Consultării Publice, condul de Gabriel Petrea, va iniţia un proiect de lege care va modifica în totalitate Legea ONG-urilor. Ministrul a specificat că proiectul anterior, care a stârnit numeroase reacții din partea societății civile organizate și care este în acest moment în dezbatere în Parlament, este restrictiv și nu este susținut de către Guvern.

„Guvernul a dat punct de vedere negativ la acest proiect de lege. Există în momentul de faţă la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social un proiect de act normativ care modifică în totalitate OUG 26/2000. Aceste modificări vin în urma discuţiilor pe care le-am avut cu ONG-urile şi sunt menite să debirocratizeze foarte mult situaţia actuală, în condiţiile în care legea care guvernează acum asociaţiile şi fundaţiile este din 2000. Noi aducem modificări în multe capitole din lege, nu doar în ceea ce priveşte transparetizarea activităţii acestora. Şi noi suntem de părere că o transparentizare a activităţii ONG-urilor e necesară, dar ea trebuie făcută la fel cum e pentru toate celelalte entităţi juridice din România, şi nu (trebuie, n.r.) o îngrădire a activităţii acestora”, a spus Petrea, făcând astfel o paralelă între proiectul lui Nicolae şi Pleşoianu şi cel pe care intenţionează ministerul Consultării publice să-l lanseze.
„Practic (proiectul ministerului) se îndreaptă către o transparentizare mai lejeră. (...) Noi nu am fost de acord cu forma iniţială care îngrădea foarte mult activitatea ONG-urilor”, a completat acesta.

Proiectul ministerului va fi lansat în dezbatere publică în maximum două săptămâni.

„Propunerile pe care le vom face nu vor atinge sub nicio formă desfăşurarea efectivă a activităţii ONG-urilor. Şi pe zona de utilitate publică avem amendamente şi modificări pentru că în momentul de faţă nu avem procedură de retragere a utilităţii publice, de monitorizare. Cred că e necesar să avem monitorizare pe utilitate publică, să vedem dacă scopul pentru care s-a cerut utilitatea publică e îndeplinit, să fie pe perioadă determinată”, a mai spus Petrea.

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care schimbă condiţiile de funcţionare a ONG-urilor, după ce aceasta nu a mai fost dezbătută din lipsă de cvorum. Proiectul va ajunge, astfel, în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.


Află aici opinia a peste 70 de organizații.


Proiectul a fost depus la Parlament, pe 21 martie, de către deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, şi de senatorul social-democrat, Şerban Nicolae. În expunerea de motive se precizează ca necesară creşterea gradului de transparenţă şi se propune obligaţia ca ONG-urile să publice semestrial o declaraţie detaliată de venituri şi cheltuieli, relatează Mediafax.

„Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia de a publica semestrial până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial prtea a IV-a, declaraţiile de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. În declaraţia publicată se menţionează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum şi valoarea acestuia. Nepublicarea declaraţiei atrage de drept suspendarea activităţii asociaţiei pentru 30 de zile. Dacă în acest termen declaraţia nu se publică, asociaţia, fundaţia sau federaţia îşi încetează activitatea de îndată”, se arată în textul normativ.