Ministerul Justitiei doreste modificarea Legii 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general. Conform Ministerului, motivul emiterii actului normativ este necesitatea actualizarii prevederilor, in contextul in care prezenta lege face referiri la un act normativ care a iesit din vigoare (OUG nr. 60/2001).

In acest context, proiectul de lege aduce completari asemanatoare celor din OUG nr. 34/2006 (privind atribuirea contractelor de achizitie publica):

1. Criteriile de calificare si selectie ce pot fi aplicate de autoritatea finantatoare; aceste criterii au in vedere capacitatea economica si financiara si capacitatea tehnica si/sau profesionala a solicitantilor.

2. Asigurarea transparentei procedurii prin instituirea obligatiei autoritatii finantatoare de a publica pe site-ul institutiei, intr-un  spatiu anume rezervat, usor accesibil, documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect, precum si de a asigura accesul liber si nerestrictionat la aceste informatii. Operatiunea de publicare se consemneaza intr-un proces - verbal.

3. Depunerea unei propuneri comune de proiect ori subcontractarea unor activitati de catre solicitanti.

4. Atributiile comisiei de evaluare a propunerilor de proiecte.

5. Anularea procedurii de atribuire a contractului de finantare nerambursabila.

6. Conflictul de interese in procedura de atribuire a contractului de finantare nerambursabila.

7. Dosarul achizitiei publice.

8. Caile de atac.

Proiectul de lege a fost in dezbatere publica in luna octombrie, in prezent aflandu-se in lucru la minister.

Transmiteti sugestii pana cel tarziu luni, 18 noiembrie, la adresa de email diana.berceanu@fdsc.ro, persoana de contact Dina a Berceanu. Ulterior, va fi trimisa catre Ministerul Justitiei, o scrisoare comuna semnata de mai multe organizatii.  

Expunere de motive

Proiect de lege