O serie de grupuri din societate desfasoara activitati care isi propun sa influenteze deciziile publice neexistand, pana in acest moment, cadrul prin care activitatea lor in acest domeniu sa fie cunoscuta publicului larg in conditiile in care se refera la decizii publice sau fonduri publice. Intre decidenti si grupuri din societate exista contacte si comunicari nu numai la momentul lansarii unui proiect de act normativ (cand regulile de transparenta sunt reglementate de legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala) ci mult inainte, in etapa incipienta a lansarii unei intentii de a elabora o politica publica. Guvernul constata ca in mod frecvent, structuri active ale societatii civile propun idei de masuri guvernamentale (proiect de act normativ, program de finantare, etc.) sau solicita intrevederi pentru a isi exprima punctul de vedere privind o viitoare masura de politica publica cu intentia implicita de a influenta principiile si filosofia respectivei masuri orientand-o spre propriile argumente.

In aceste conditii si sesizand o lipsa de organizare si reglementare privind transparenta cu privire la primele contacte intre guvernanti si grupuri de influenta din societate pe marginea unei intentii de masura de politica publica, Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Civic (MCPDC) lanseaza Memorandumul privind Registrul Unic al Transparentei Intereselor (RUTI) prin care da publicitatii informatii despre:

  • grupurile care isi asuma transparent influentarea deciziilor publice
  • activitatea desfasurata de acestea in relatie cu deciziile publice si sursele bugetare alocate
  • evidenta intalnirilor intre aceste grupuri active din societate si decidenti (demnitari si inalti functionari publici) cu precizarea rezultatelor discutiilor purtate.

Prin aceasta initiativa Guvernul invita grupurile active din societate sa se alature in mod efectiv eforturilor de crestere a transparentei deciziilor publice si, in general, de crearea a unei culturi a transparentei la nivelul deciziilor publice. Completarea datelor de catre reprezentantii organizatiilor se va face benevol, informatiile derivand din activitatea decidentilor fiind obligatoriu a fi completate de catre demnitari si inalti functionari publici.

Lansarea in consultare publica a acestui registru vine dupa aprobarea, in luna martie, de catre Guvern, a Memorandumului MCPDC/CPM privind Cresterea transparentei si standardizarea afisarii informatiilor de interes public, cu prevederi legate de obligativitatea publicarii agendei de lucru (inclusiv intalniri cu parti interesate de influentarea deciziei publice) la nivelul tuturor persoanelor cu functii de conducere din ministere si alte autoritati/institutii publice din administratia centrala.

 

Complementar, MCPDC a propus Ministerului Justitiei (MJ) introducerea in cadrul Strategiei Nationale 2016- a unui obiectiv general privind Dezvoltarea unei culturi a transparentei pentru o guvernare deschisa la nivel central si local si includerea RUTI la nivelul actiunilor principale, masura ce va asigura continuitatea acestui demers. Includerea RUTI la nivelul documentului strategic are loc in contextul recomandarile mecanismelor externe de evaluarea (MCV, Raportul UE anticoruptie, INCAC, GRECO).

Demersuri similare se implementeaza atat la nivelul institutiilor europene cat si in Statele Unite ale Americii astfel ca in urmatoarele etape de consultare publica, exemple internationale din domeniu vor fi puse la dispozitia celor interesati.

Asteptam propunerile/sugestiile dvs. pana pe data de 1 august 2016 la Raluca Simbotin, Consilier al Ministrului pentru Consultare Publica si Dialog Civic, e-mail: raluca.simbotin@gov.ro.