Ghidul Președinției Române a Consiliului UE din 2019 a fost lansat joi, 2 noiembrie de către Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, în prezența Ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

La eveniment au participat peste 60 de persoane – reprezentanți ai sectorului neguvernamental, mediului de afaceri, mediului academic, autorităților publice centrale, studenți și tineri. Ionuț Sibian, director executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, alături de Iulia Ghiță, manager de proiect Europuls, și Tana Foarfă, expert Europuls, au vorbit despre contextul Președinției Române a Consiliului UE din 2019 și implicarea societății civile, oportunități și provocări, în timp ce Victor Negrescu, ministru delegat a prezentat evoluția pregătirilor pentru Președinția română la nivel guvernamental.

Ghidul RO2019 este un ghid dinamic care explică în termeni simpli, dar comprehensivi, ce înseamnă o președinție rotativă a Consiliului UE, care este importanța acesteia pentru România și pentru cetățenii români, dar și care sunt oportunitățile prin care România își poate valorifica expertiza pe plan politic sau îmbunătăți imaginea de țară.

Citește ghidul aici!

În mai puțin de 2 ani, într-un moment de maximă importanță pentru Uniunea Europeană, România își va asuma președinția rotativă a Consiliului UE; o mai bună înțelegere generală a Consiliului UE, a mecanismelor Uniunii și a importanței momentului sunt deci esențiale și necesare. Astfel, în cadrul proiectului RO2019 și ca parte integrantă a pregătirilor pentru Președinția Română a Consiliului, Europuls a elaborat un scurt Ghid RO2019. Acesta detaliază natura și implicațiile deținerii președinției rotative, principalele responsabilități, posibila agendă legislativă din 2019 și nu numai.

Folosind un limbaj accesibil, completat de elemente grafice, Europuls a tradus complicatele proceduri europene, pentru o mai bună informare a întregii populații. Structura ghidului a fost împărțită în două mari secțiuni: I. Președinția – mecanisme, responsabilități și desfășurare, și II. De ce mă interesează pe mine? Dacă prima parte explică în mod general toate aspectele Președinției, a doua parte discută despre rolul jurnaliștilor, al tuturor actorilor societății civile, mediului academic, dar și al comunității de afaceri în folosirea oportunităților date de momentul RO2019.

Platforma de sprijin RO2019 a societății civile

Proiectul RO2019 este o inițiativă neguvernamentală a Europuls – Centrul de Expertiză Europeană și a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, lansată în 2016 pentru a crea o platformă de sprijin pentru Președinția Română a Consiliului UE din a doua jumătate a lui 2019. Proiect neutru din punct de vedere politic, RO2019 își propune să coaguleze eforturile societății civile românești din țară și din străinătate pentru a asigura trecerea cu succes a celui mai important test de maturitate al României de la aderarea la Uniunea Europeană în 2007. RO2019 este un proiect bazat pe valorile europene ale democrației, participării active a cetățenilor în spațiul public și ale dialogului deschis, având în centru o puternică susținere pentru proiectul european și procesul de integrare europeană.

Linii de acțiune ale platformei RO2019

       I.          Identificarea și sprijinirea Priorităților Președinției Române 2019

     II.          Crearea de capacități pentru România

    III.          Promovarea generală a imaginii României în Europa

Află mai multe informații de pe site-ul oficial sau de pe pagina de Facebook dedicată.

Save

Save

Save