Două cercetări publicate săptămâna aceasta ne arată limpede o situație cât se poate de tristă: prea puțini copii au beneficiat cu adevărat de Programul ”Masă Sănătoasă”, în timp ce decalajul dintre bogații și săracii României este unul dintre cele mai mari din UE.
Compania Google a decis să investească 15 milioane de euro în pregătirea forței de muncă pentru tranziția la folosirea pe scară largă a Inteligenței Artificiale. Startul competiției s-a dat și în România, căreia i s-a alocat un fond de 300.000 de euro pentru circa 200 de beneficiari.
Un semnal de alarma cu privire la modul defectuos in care Romania implementeaza Regulamentul UE privind serviciile digitale a fost tras zilele acestea de cateva dintre cele mai cunoscute organizatii neguvernamentale. Riscurile sunt mari, privind incalcarea unor drepturi fundamentale, dar si din punct de vedere financiar.
Pe 21 martie, a avut loc la București workshopul Lumea prin lentile, susținut de facilitatoarele Emanuela Ignatoiu-Sora și Claudia Petrescu pe tema intersecționalității, într-un demers parte din programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și dezvoltat de FDSC.
Hai la Activatorul de securitate digitală pentru ONG-uri, primul eveniment despre securitatea digitală a muncii în organizațiile nonprofit, organizat online pe 28-29 martie 2024 de Asociația Techsoup.
Bucureștiul a fremătat mai mult, la conferința Educațională GO-AHEAD WITH YOUR BEST DREAM și la lansarea filmului documentar "Ce-ai făcut la școală?", regizat de Tedy Necula. Citește și află ideile discutate la conferință.
Pentru al șaptelea an consecutiv, FDSC și Kaufland România continuă programul În Stare de Bine și anunță lansarea ediției 2024 a programului de granturi pentru ONG-uri.
Azi a fost lansat raportul „Starea democrației în 2023”. Tot mai des, în România, cetățenii sunt hărțuiți pentru că își exercită drepturile, iar instituțiile democratice sunt golite de conținut.
Ești o persoană tânără care lucrează într-un ONG? Simți că ești în burn-out sau mai ai puțin până acolo? Ai vrea să faci ceva în privința asta, dar nu știi de unde să o apuci? Atunci #haide la Laboratorul de wellbeing la Cincșor, în perioada 8 - 12 aprilie 2024
Un număr de 33 organizații, semnatare ale unei scrisori deschise, solicită mai multă transparență cu privire la datele statistice privind violența împotriva femeilor și violența de gen.
Fundația TELUS International Romania a deschis înscrierile pentru programul anual de granturi, cu finanțarea inițiativelor axate pe educație, sănătate sau mediu. ONG-urile își pot înscrie proiectele până la data de 5 aprilie 2024,
We want someone looking for a side-gig to build and maintain with us a TikTok account for one of our projects. A pretty challenging task, since we do not want a” regular” account. but to create an out-of-the-box viewpoint.
Martie ne-aduce destule ocazii prin care putem contribui la educarea și inspirarea societății marcând zile internaționale descrise de Natalia Seresmet în acest material.
Această poziție este disponibilă DOAR PENTRU CETĂȚENII ROMÂNI sau ai REPUBLICII MOLDOVA!
Această poziție este una temporară, pentru acoperirea unui concediu de maternitate.
Despre Or...
Dacă vrei să contribui la îmbunătățirea condițiilor pentru copii și tineri din mediul rural prin implicarea în proiecte de educație, protecție și intervenție socială, Fundația World ...
Câte șanse la o viață independentă oferim adulților cu autism în căutarea unui loc de muncă? Care sunt rolurile reprezentanților mediului privat, dar și public, care se pot transforma î...
Punctul național de contact pentru Programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori organizează în data de 25 aprilie 2024, între orele 11,00 – 13,00 o sesiune de informare online privind...
Asociația Scout Society a lansat escape room-ul “ Where is Alex?” în Săptămâna Europeană a Tineretului
Asociația Scout Society este încântată să anunțe lansarea primului escape...
Sâmbătă,13 aprilie, Echipa Asociației KinetoBebe a făcut o intervenție esențială pentru mediul înconjurător și pentru comunitate, curățând plajele de la 2 Mai (Plaja Beatrice și plaj...
Consultarea publică privind evaluarea Programului Europa pentru Cetățeni , Programului Drepturi, Egalitate și Cetățenie (REC) 2014-2020 și Programului Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Val...
Începând cu 15 ianuarie 2024, Societatea Națională de Cruce Roșie-Filiala Sibiu derulează proiectul „Din Sibiu Punem Stop Joc Drogurilor”, finanțat prin programul În Stare de Bine (www....
IN2PREV
Proiectul IN2PREV încearcă să răspundă în linii mari nevoilor ONG-urilor și profesioniștilor care lucrează cu refugiații și solicitanții de azil în țări europene de destin...