Luna iulie aduce multe eforturi din partea organizațiilor de mediu, de la campanii de informare despre sustenabilitate, până la provocarea July Plastic Free. Luna iulie este oficial luna Fără Plastic, așa că descoperă alături de noi propunerile pe care ni le aduc Asociația MaiMultVerde, programul Cu Apele Curate, Harta Reciclarii, ART Fusion, Recicleta sau Centrul Național de Mediu pentru a elimina plasticul și de a alege un stil de viata ce protejează mediul.
Pornim de la Asociația MaiMultVerde, care ne ajută să înțelegem diferența dintre plastic și aluminiu, și motivele pentru care inlocuirea primului cu cel de-al doilea va ajuta la întreținerea mediului curat:
Ne-a atras atenția demersul celor de la Cu Apele Curate, care curată fluviile și râurile, colectând deșeurile existente, pentru a preveni și a combate deversările viitoare. Urmărește programul pentru a participa la Festivalul Dunării sau la taberele organizate la Cernavodă, care subliniază importanța îngrijirii apelor noastre.
De la Asociatia Montana Carpati aflăm că și oamenii pot fii afectati de microplastic, prin consumul neintenționat.
Dacă te-ai întrebat vreodată cum să diferențiezi tipurile de materiale, pentru a le recicla, îți prezentăm Harta Reciclări, un program marca ViitorPlus! Aceasta este prima platformă națională, interactivă, care permite identificarea și localizarea punctelor de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile din România. Astfel, oriunde te-ai afla, poți găsi un loc în care să susții reciclarea materialelor și protectia mediului. Mai mult, platforma ne aduce și un dictionar al reclării, unde putem găsi orice material, aflând cum putem să îl reciclăm.
Apoi, am găsit combinația perfectă dintre creativitate și sustenabilitate, la Asociatia ART Fusion! Aici aflăm experiențele ambasadorilor lunii #plasticfree prin povești cu alternative sustenabile, sau informații despre importanța renunțării la plastic.
Mai departe, am găsit invitația de a ne alătura provocării #FaraPlastic a Asociației Recicleta
…sau află de la Centrul Național de Mediu (organizație din Republica Moldova) diferite modalități de a adopta un stil de viata sustenabil:
Uitându-ne la aceste inițiative, putem observa cu ușurință cum responsabilitaea protejării mediului este a noastră, a tuturor.
Așa că, întrebarea este … tu ce poți face astăzi pentru protejarea mediului și pentru diminuarea consumului de plastice?
Material realizat cu sprijinul Biancăi Radu, studentă la Universitatea Paris Sorbonne, stagiară în cadrul FDSC.