#ONGprezent! vorbește despre provocările cu care ONG-urile din România se confruntă în această perioadă. Despre soluțiile și inițiativele pe care le-au pornit pentru a trece cu bine de ea, atât pentru angajații și voluntarii lor, cât mai ales pentru benefiarii pentru care lucrează.

Facem o serie de interviuri cu organizații mari și mici, din toate domeniile de activitate, de la oraș sau din mediul rural, de peste tot din țară. Vrem să ne ținem la curent și să ne inspirăm unii pe alții, să ne sprijinim și să ne unim forțele, dacă e nevoie. Să fim prezenți, atenți, să avem grijă și să contribuim cu cât putem la eforturile pe care le fac autoritățile publice, mediul privat, mediul academic și mass media în aceste zile.


Laura Popeea
Director executiv Fundația Comunitară Brașov

Cum este tranziția către „noul normal" generat de pandemia COVID-19? Ce schimbări au intervenit în organizație sau în relațiile ei cu alte organizații sau parteneri?

Tranziția către „noul normal” post Covid-19 a însemnat pentru noi o revenire binemeritată după un efort colosal pe perioada pandemiei, efort care a constat în a susține programul Brașovul Pregătit la un ritm mai normal și cu o intensitate emoțională mai scăzută și cu fărâme de normalitate savuroase. În perioada Covid-19 ne-am asumat misiunea să ne implicăm maxim în lansarea și managementul programului Brașovul Pregătit, care a constat într-o campanie de fundrasing și de achiziție a echipamentelelor medicale și a echipamentelor de protecție necesare pentru 15 spitale.

Mobilizarea comunității a fost extraordinară, concretizându-se în susținerea a 825 de donatori individuali cu un buget de 209.485 de lei și a 13 donatori corporate care au înțeles rolul lor important în această perioadă extrem de dificilă și total neașteptată, aceștia contribuind cu un buget total de 218.700 de lei, bugetul total fiind de 428.125 lei. La nivelul echipei noastre, această campanie a însemnat implicarea cu o dedicare ieșită din comun a 3 oameni și a unui voluntar și a unui membru al Board-ului. Relaționarea cu mediul privat a însemnat 13 donatori corporate noi, iar în ceea ce privește susținerea organizațiilor locale continuă prin  ediția din 2020 a programului de finanțare Brașov Heroes, dar cu un nivel mai scăzut al bugetului de regranting.

Care sunt provocările cele mai mari pe care le aveți acum și cum le abordați?

Provocările cele mai mari constau în a regândi modelul de funcționare a organizației, a regândi conceptul evenimentelor de fundraising și a programelor noastre de grantmaking, a găsi spațiul mental în care să putem gândi strategia organizației pentru anul viitor. Pe termen scurt, provocarea este să facem față presiunii venite din zona de costuri operaționale și să facem față presiunii mari în care lucrăm, dar fără a putea să ne bucurăm de rezultatele fabuloase de anul trecut. La nivel personal, să rezistăm fără relaxarea psihologică adusă în dar de concediile relaxate fără restricții și cu rolul de a crea oaze de regenerare.

Ce activități sau inițiative pregătiți pentru perioada următoare?

Ne-am avântat deja cu entuziasm și cu ambiție să organizăm ediția #7 a Brașov Heroes – cursa cu obstacole a comunității, evenimentul nostru emblematic, care anul trecut a mobilizat 1437 de alergători, 562 de donatori și a generat un fond de regranting de 150.000 lei pentru 12 cauze ale comunității.

Pentru că anul acesta avem un context atipic și pentru că noi nu renunțăm, ci alegem să ne adaptăm, nu ne distanțăm și emoțional, ci căutăm soluții de #conectare, Brașov Heroes Ediția 7 nu doar continuă, ci durează mai mult. Totul, pentru siguranța eroilor de Brașov. Ce propunem pentru anul acesta? Un mix de 2 concepte și anume Săptămâna Comunității între 6 -13 septembrie și Brașov Heroes Day pe 13 septembrie.

În Săptămâna Comunității provocăm brașovenii să-și organizeze propriile mini-curse Brașov Heroes. Datorită lor, vom păstra viu spiritul cursei cu obstacole a comunității și vor prinde viață multe mini-evenimente în care alături de familii, prieteni, colegi, vecini și cunoscuți vor depăși cel puțin un obstacol creat de ei sau identificat în mijlocul naturii sau al locurilor în care aleg să fie regizorii propriilor curse, punând la un loc ingrediente precum: implicarea și distracția, bucuria și conectarea. Împreună vom activa comunitatea în multe nuclee în care eroii își vor îndeplini misiunea: să facă bine și să susțină cauzele Brașov Heroes donând pe site pentru cauza aleasă.

Brașov Heroes Day – 13 septembrie între orele 10:00-22:00. Provocăm brașovenii să alerge și să suțină cauzele comunității în care cred. Ce le propunem? Să își aleagă traseul, ora de start și numărul de kilometri pe care vor să îi parcurgă, având în inimă și în minte de ce-ul lor legat de proiectul pentru care aleargă. Ne vor anunța despre fapta lor eroică postând pe Facebook o poză cu ei și o poză cu kilometrii înregistrați în aplicația folosită de ei. Vom transforma implicarea lor, datorită susținerii sponsorilor corporate,  într-o donație pentru beneficiarii care au nevoie de o schimbare în mai bine în viața lor. Activăm eroii de Brașov!

Un alt program care ne încântă și în care suntem imersați în această perioadă este Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, finanțat de către Lidl pentru a susține inițiative locale care vin cu soluții locale la provocările locale din mediu și educație. Pe 8 iulie am lansat apelul de proiecte cu un buget total de 50.000 euro cu termen  de depunere până pe 5 august, urmând ca în urma jurizării din 14 august să aflăm proiectele selectate. 

Cum consideri că ne putem sprijini reciproc, în următoarea perioadă, noi între noi, ca ONG-uri, sau noi cu alți actori din comunitate - mediul privat, sectorul public etc.?

Consider că în următoarea perioadă este mai valoros chiar decât înainte de pandemie să ținem aproape și să ne inspirăm unii de la alții, să găsim soluții împreună, astfel încât să reușim să manifestăm reziliență în aceste  timpuri speciale și nu doar atât, chiar să reușim să creștem în aceste noi condiții climaterice.

Putem să ne bazăm mai mult pe suport de natură know-how sau servicii sau produse oferite de mediul privat versus focus pe finanțări, date fiind presiunile generate de situația economică și putem să învățăm și să acceptăm să trăim la nivel personal și orgnizațional într-un ritm mai lent dar cu mai mult sens. 

Ce mesaj ai avea de transmis publicului Știri.ong?

Merită  să avem în continuare credința că, odată ce misiunea noastră e importantă, merită să ne zbatem să continuăm această călătorie cu toate obstacolele existente de pe drum. Să avem credință, răbdare,  înțelepciune și putere de înfăptuire!