#ONGprezent! vorbește despre provocările cu care ONG-urile din România se confruntă în această perioadă. Despre soluțiile și inițiativele pe care le-au pornit pentru a trece cu bine de ea, atât pentru angajații și voluntarii lor, cât mai ales pentru benefiarii pentru care lucrează.

Facem o serie de interviuri cu organizații mari și mici, din toate domeniile de activitate, de la oraș sau din mediul rural, de peste tot din țară. Vrem să ne ținem la curent și să ne inspirăm unii pe alții, să ne sprijinim și să ne unim forțele, dacă e nevoie. Să fim prezenți, atenți, să avem grijă și să contribuim cu cât putem la eforturile pe care le fac autoritățile publice, mediul privat, mediul academic și mass media în aceste zile.


Cristina Lupu
Director Executiv Centrul pentru Jurnalism Independent

Cum s-a schimbat activitatea organizației în contextul pandemiei noului coronavirus? Care sunt provocările cu care vă confruntați sau cu care estimați că vă veți confrunta?

Lucrăm de acasă și încă așteptăm zilele acelea mai libere în care să avem timp să citim cărțile pe care le-am adunat înainte de a decide că nu mai venim la birou. Lăsând gluma la o parte, ne adaptăm noii realități. Avem ședințe pe Zoom, încercăm să optimizăm durata acestora, dar ne dăm seama și că avem nevoie să vorbim mai mult; testăm tot felul de aplicații prin care să ținem mai ușor legătura unele cu celelalte - așa am ajuns la Slack, pe care l-am refuzat ani buni.

Cea mai importantă parte a muncii noastre a devenit, pe lângă managementul curent al programelor, partea de regândire strategică. Avem cel puțin un program mare, cel de infuzare a educației media la clasă, pe care îl reașezăm sistemic zilele acestea: mutăm o serie de întâlniri față în față în online, încercăm să oferim profesorilor cu care lucrăm resurse pe care să le folosească în perioada asta, ne uităm în jur și încercăm să vedem cum va arăta educația și școala românească în următorii ani.

Provocările vin tocmai din nevoia de a reașeza din mers proiecte și procese, în timp ce noi încercăm să ne obișnuim să lucrăm în formula asta, dar și de a reacționa rapid la noul context. De când cu starea de urgență, activitatea noastră de advocacy s-a intensificat.

Cu ce provocări ne vom confrunta? Cred că aici toată societatea civilă se va confrunta cu o subfinanțare uriașă - companiile care sprijineau ONG-urile din impozitele pe venit sau profit vor avea sumele acelea mult diminuate, în cel mai bun caz, plus că va continua pentru o vreme tendința începută acum de a muta resurse de la alte domenii spre cel legat de medical sau sănătate.

Care e impactul tuturor acestor provocări și situații la adresa beneficiarilor voștri?

Noi avem în principal trei categorii mari de beneficiari: jurnaliștii și oamenii care au o legătură cu media; profesorii și elevii de liceu. Fiecare dintre aceste categorii a fost afectată puternic, dar foarte diferit. Dacă ne gândim la jurnaliști, libertatea lor de a primi informații de interes public a fost drastic diminuată, prin acest control obsesiv al informației de către autorități. Mai mult, toată discuția aceasta despre informarea doar din surse oficiale a contribuit la ideea că jurnaliștii spun prostii și că doar "autoritățile dețin adevărul". La aceasta se adaugă criza financiară care a lovit afacerile de media - companiile și-au oprit publicitatea, oamenii nu au mai prea cumpărat presă scrisă - așa că unele dintre companii fie și-au trimis oamenii în șomaj tehnic - eșuând în a-și îndeplini astfel mandatul de interes public, fie au redus salarii, sau, în cel mai bun caz, și-au folosit rezervele pentru a trece peste lunile martie și aprilie, încercând să facă jurnalism și să își servească comunitățile și publicul. Cu toate acestea, am văzut exemple de jurnalism excelent, atât în presa centrală, cât și în cea locală, care deși e supusă la numeroase presiuni, a reușit până acum să arate situația dincolo de "știrile oficiale".

Profesorii s-au găsit în situația de a preda ore online fără a fi pregătiți pentru asta și fără a avea prea multe modele. Unii au făcut-o mai bine, alții mai puțin bine, alții deloc. Noi am încercat să folosim perioada aceasta și ca o perioadă pentru educația media, mai ales că pretextele nu au lipsit - de la teorii ale conspirației care ne-au invadat, continuând cu dezinformări, dar și chiar întregul context - cu diversele limitării ale libertății de exprimare sau de acces la informații. Am încercat să fim alături de ei și să le oferim resurse.

Cu elevii nu am avut activități directe, dar am pregătit o serie de întâlniri cu jurnaliști, pentru a marca și Ziua Mondială a Libertății Presei, în 3 mai.

Ați demarat inițiative noi în acest context, ne poți spune în ce constau și dacă au rezultatele scontate?

În perioada aceasta, o parte importantă a muncii noastre a fost să urmărim modul în care restricțiile din starea de urgență ne afectează drepturile, în special cel la liberă exprimare. Am făcut, în numele a 97 de redacții și 165 de jurnaliști, o solicitare către Guvernul României de a respecta transparența și de a furniza jurnaliștilor și deci, implicit, cetățenilor informații de interes public.

De asemenea, ne uităm la achizițiile de publicitate de bani publici pentru că vrem să vedem cum se folosește publicitatea în această perioadă.

Nu în ultimul rând, ne-am intensificat activitățile de educație media. Povestim ori de câte ori avem ocazia despre igiena informațiilor pe care fiecare dintre noi trebuie să o practice, despre cum verificăm informațiile care ajung la noi, explicăm că oamenii nu cred, de exemplu, teorii ale conspirației pentru că sunt proști ci pentru că, de multe ori, sunt speriați, nu au încredere în autorități, caută informații care le validează punctul de vedere. De fapt, încercăm să aducem niște context și, de ce nu, și empatie.

Cum consideri că ne putem sprijini reciproc, ca ONG-uri, în următoarea perioadă?

Cred că perioada aceasta a arătat câte lucruri importante și curajoase fac ONG-urile din România. Este nevoie să vorbim despre asta și mai e nevoie să avem o voce comună. Pare greu, cât ai de stins atâtea focuri în fiecare zi, mai ales că și în condiții normale asocierea și adunatul la aceeași masă era din ce în ce mai greu de realizat, dar eu cred foarte mult în asociere și în promovarea și protejarea intereselor domeniului.

Ce mesaj ai avea de transmis publicului Știri.ong?

Că zilele acestea puterea de a merge mai departe vine din micile reușite, că e normal ca unele zile să fie mai copleșitoare ca altele, dar că acum că am înțeles că schimbarea asta nu trece după 15 mai și viața noastră nu se mai întoarce de unde am lăsat-o la început de martie, trebuie să tragem aer în piept și să ne uităm înainte. Și să nu uităm că principiile nu sunt negociabile nici măcar în pandemie.

 

Centrul pentru Jurnalism Independent este o organizație neguvernamentală, non-profit care acționează pentru profesionalizarea presei prin păstrarea standardelor jurnalistice și prin dezvoltarea unui mediu echilibrat, onest și responsabil în mass-media.