#ONGprezent! vorbește despre provocările cu care ONG-urile din România se confruntă în această perioadă. Despre soluțiile și inițiativele pe care le-au pornit pentru a trece cu bine de ea, atât pentru angajații și voluntarii lor, cât mai ales pentru benefiarii pentru care lucrează.

Facem o serie de interviuri cu organizații mari și mici, din toate domeniile de activitate, de la oraș sau din mediul rural, de peste tot din țară. Vrem să ne ținem la curent și să ne inspirăm unii pe alții, să ne sprijinim și să ne unim forțele, dacă e nevoie. Să fim prezenți, atenți, să avem grijă și să contribuim cu cât putem la eforturile pe care le fac autoritățile publice, mediul privat, mediul academic și mass media în aceste zile.


Bogdan Istrate
Manager Program HIV/SIDA Asociația Semper Musica

Cum s-a schimbat activitatea organizației în contextul pandemiei noului coronavirus? Care sunt provocările cu care vă confruntați sau cu care estimați că vă veți confrunta?

Asociația Semper Musica, cea mai activă organizație din România din domeniul educației pentru prevenire HIV pentru adolescenți, este un ONG care a avut mereu în vedere metode alternative și atractive de educație precum, elemente de tip stand-up comedy introduse în sesiunile noastre de prevenire HIV pentru liceeni, consilierea tinerilor prin Instagram, Facebook și WhatsApp, caravană rurală de prevenire HIV etc.

Începusem deja să ne gândim din ce în ce mai mult la folosirea online-ului pentru tipul de educație pe care îl facem și atunci, pentru noi, cele două luni de izolare au fost folosite pentru mutarea și mai mult a activității noastre în online.

Este clar că vom menține și sesiunile fizice de prevenire HIV pentru liceeni, însă nu știm în acest moment cum. Aceasta este schimbarea produsă efectiv de pandemie și anume, imposibilitatea de a livra sesiuni de educație pentru prevenire HIV în licee și imposibilitatea continuării planului stabilit în 2019 legat de multiplicarea actorilor care să livreze alături de noi astfel de sesiuni în licee. Dar cum suntem fani de online, vom investi și mai mult în această direcție și cumva in digitalizarea liceelor cu care vom lucra.

Provocări? Da! Pierderea totală a sponsorizărilor negociate cu diferite companii în 2019 pentru 2020, renegocierea contractelor de finanțare curente, amânarea activității de strângere de fonduri pentru o dată despre care nu știm nimic, amânarea și reorganizarea acțiunilor fizice care nu pot fi mutate în online.

Care e impactul tuturor acestor provocări și situații la adresa beneficiarilor voștri?

Tinerii din rural sunt cei la care ne gândim zilnic și anume, la cum să facem să ajungem la ei în continuare cu educația pentru prevenire HIV. Se discută mult zilele acestea despre lipsa tehnologiei în rural, de la lipsa telefoanelor smart și a tabletelor, până la lipsa internetului. Impactul imediat al pandemiei asupra beneficiarilor noștri - tinerii din rural - este că acum nu ne mai putem urca în mașină și merge efectiv la ei, ci trebuie să găsim metode alternative și să inovăm.

De asemenea, faptul ca unele finanțări au fost sistate, este posibil că numărul efectiv de beneficiari pe care îl aveam în vedere pentru anul 2020 să scadă dramatic. ÎN FINAL, de fapt, vorbim de o limitare a accesului tinerilor la risc la educație pentru prevenire HIV.

Ați demarat inițiative noi în acest context, ne poți spune în ce constau și dacă au rezultatele scontate?

Noi suntem mereu în legătură cu grupul cu care lucrăm și anume cu tinerii. Părerile lor stau la baza proiectelor noastre; la fel și feedback-ul pe care îl primim de la persoanele din jurul organizației care trăiesc cu HIV. Din discuțiile avute cu tinerii în perioada aceasta, ne-am dat seama că au nevoie de un sprijin psiho-emoțional imediat. Ei simt altfel izolarea. Sunt acasă cu părinții, nu își mai văd prietenii, iubiții, colegii de școală. Nu prea au activități acasă. Sunt sub lupă.

Și atunci, cu fonduri de la Asociația Act for Tomorrow prin Programul Start ONG, de mai bine de două săptămâni, le oferim tinerilor, 15-24 ani, consiliere GRATUITĂ prin Facebook, Instagram, WhatsApp și telefon. În șapte zile am consiliat 150 tineri. Nu ne-am imaginat vreodată că au atât de mult nevoie de ajutor. Cei cinci psihologi și consilieri lucrează zilele aceasta la foc continuu.

Mai mult decât atât, duminică vom participa la primul WEBINAR de educație pentru prevenire HIV pentru liceeni.

Cum consideri că ne putem sprijini reciproc, ca ONG-uri, în următoarea perioadă?

Să reacționăm rapid și împreună la orice încercare de limitare de drepturi în perioada aceasta.

Să ne interzicem să fim egoiști când vine vorba de resurse financiare și non-financiare. ONG-urile mari care depun proiecte în perioada asta poate se gândesc să ia parteneri ONG-uri mai mici sau locale.

Să nu ne fie rușine să spunem public dacă avem probleme cu menținerea angajaților curenți, limitarea fondurilor, limitarea serviciilor pentru beneficiari etc. Soluțiile vin de unde te aștepți mai puțin.

Ce mesaj ai avea de transmis publicului Știri.ong?

Probabil că pe parcursul vieții noastre, această pandemie va fi singulară. Este o situație complet nouă din care vom ieși schimbați și nimic probabil nu va mai fi fix la fel. Situația în sine este o experiență din care sper să învățăm pentru ca pe viitor să știm cum să facem și să reacționăm și mai eficient. Aveți un pic de răbdare, luați-vă un pic de timp și gândiți-vă la ce și cum va face organizația voastră în aceste condiții. Gândiți-vă la beneficiari și la cum îi veți putea ajuta în vremuri de COVID-19. Adaptați-vă voi și activitatea ONG-ului la aceste vremuri.

 

Aria de activitate a Asociației Semper Musica este în principal, prevenirea infecției HIV în rândul liceenilor de la nivel național. în afară de această direcție, asociația este interesată de proiectele de cooperare internațională, proiectele care prin activitățile propuse reduc nivelul de discriminare al grupurilor vulnerabile, inițiativele care promovează voluntariatul și implicarea în comunitate a tinerilor.