#ONGprezent!

Știri recente

Am pus la dispoziția spitalelor din Cluj-Napoca șase stații mobile de oxigenoterapie și am achiziționat echipamente de protecție pentru cadrele medicale și personalul auxiliar.
mai mult
Până acum, am ajuns în spitalele și unitățile medicale din 47 de orașe cu aparatură și echipamente în valoare de 5,6 milioane lei.
mai mult
Reinventăm cel mai mare eveniment de strângere de fonduri al Fundației Comunitare București, Swimathon, care la a 8-a ediție va fi contextual, #SwimAtHome.
mai mult
Am organizat dezbateri închise cu experți invitați din alte țări și am publicat câteva interviuri cu experți din societatea civilă din Republica Moldova, care au împărtășit experiența și provocările cu care s-au confruntat în perioada pandemiei.
mai mult
Ne-am oferit sprijinul membrilor pentru a depăși cu bine situația și a transforma carantina într-o oportunitate de dezvoltare proprie, astfel încăt să ieșim din ea mai pregătiți decât am intrat.
mai mult
Vom susține 250 de copii vulnerabili să nu abandoneze școala, prin implementarea unui program care va oferi copiilor condiții tehnologice de acces la educația online, dar și pachete de ajutoare ce includ alimente și dezinfectanți.
mai mult
Încă de la început am realizat că vârstnicii vor fi cei mai afectați pe termen scurt; mulți nu știu să cumpere mâncare online și, chiar dacă știu să o facă, nu toți au sau știu să folosească un card bancar pentru a plăti online; astfel, am lansat un serviciu dedicat seniorilor.
mai mult
Campania noastră #MozaiQuarantine care a durat cam două luni a fost pentru noi o necesitate, astfel încât să ținem comunitatea informată cu privire la lucrurile care se întâmplă.
mai mult
Proiectul Teatru pentru școală a fost continuat prin organizarea unor transmisii online a spectacolelor.
mai mult