Asociatia pentru Dezvoltare si Promovare Socio-Economica, CATALACTICA, filiala Teleorman a implementat, in perioada 01 august 2009- 31 iulie 2012, proiectul  ”Proactiv - de la marginal la incluziv”, ce este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si care s-a desfasurat in parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii - partener national si Aitoliki Development S.A. Local Organization Authority - AITOLIA S.A. (Grecia)- partener transnational.

Obiectivul general al proiectului l-a constituit promovarea activa a incluziunii sociale pe piata muncii prin activarea economiei sociale, a femeilor si grupurilor etnice prin dezvoltarea de parteneriate si diseminarea de practici pozitive in regiunile de dezvoltare Sud Muntenia si Sud Vest Oltenia.

In cadrul proiectului au fost atinse rezultatele previzionate, dintre care se pot enumera: realizarea unui studiu privind stadiul economiei sociale in regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia si Sud-Muntenia, elaborarea si redactarea unui set de 5 manuale de interventie in domeniul economiei sociale, participarea unui numar de 346 reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale la cursurile de formare in domeniul economiei sociale, infiintarea Centrului de Promovare a Economiei Sociale in Municipiul Alexandria, participarea unui numar de 44 reprezentanti ai structurilor de economie sociala la trei vizite de studiu desfasurate in Grecia, organizarea si desfasurarea unei campanii de informare si crestere a constietizarii privind economia sociala (364 de organizatii neguvernamentale informate, o publicatie tematica trimestriala, campanie radio derulata in perioada mai-iunie 2011).

 Pe data de 31 iulie 2012, a avut loc, incepând cu ora 10:00, in municipiul Alexandria, judetul Teleorman (Sala de Conferinte din Complexul „Padurea Vedea”), conferinta finala a proiectului, in cadrul careia s-au prezentat rezultatele atinse pe parcursul celor 3 ani de implementare a activitatilor planificate. La conferinta au participat membrii Asociatiei Catalactica si reprezentantii grupurilor tinta din proiect, reprezentantii partenerilor in proiect, reprezentantii autoritatilor locale si ai organizatiilor neguvernamentale, precum si mass-media.