Junior Achievement (JA) România și Romanian-American Foundation continuă parteneriatul pentru proiectul Agribusiness în școală, inițiat încă din anul 2015, pentru profesorii și elevii din liceele cu profil agricol din țară, dând posibilitatea acestor instituții de învățământ de a evalua, totodată, demersurile pentru aplicarea principiilor și abordărilor specifice educației antreprenoriale, atât de necesare și în mediul rural și mic urban, unde agricultura reprezintă ocupația principală în cadrul comunității.

Proiectul susține dezvoltarea învățământului antreprenorial agricol și a viitoarei generații de fermieri mici și mijlocii, prin activități learning by doing, în format hibrid, cu exemple și studii de caz reale din domeniul agribusiness, resurse digitale disponibile gratuit pe platforma de e-learning JA Inspire™, precum și oportunitatea de a participa la Incubatorul Național JA BizzFactory™ cu o idee de afacere, cele mai active echipe, cu idei fezabile, putând beneficia de susținere financiară pentru dezvoltarea afacerii.

În anul școlar 2020-2021, 1.026 de elevi (840 profil agribusiness) din 29 de licee agricole au participat la programul JA Educație antreprenorială. De asemenea, Incubatorul Național JA BizzFactoryTM a atras 400 elevi de la profilul agribusiness, iar 54 de echipe au dezvoltat o mini-companie în domeniu.

2 mini-companii agribusiness – DUDEE, Liceul Tehnologic Jacques M. Elias, Sascut și Șofrania, Liceul Teoretic Traian Vuia, Făget – au fost desemnate câștigătoare după finala națională Compania Anului 2021 și le-au fost acordate, cu sprijinul Romanian-American Foundation, granturi pentru dezvoltarea viitoare a afacerii.

Membrii echipei Dudee doresc să readucă în atenție una dintre ocupațiile vechi din zona Bacăului, respectiv creșterea viermilor de mătase și comercializarea produselor obținute din această activitate.

„Experiența avută în programul JA de antreprenoriat este complexă, pentru că testează răbdarea și motivația. În schimb, activitățile se derulează progresiv, de la simplu la complex, încurajându-ne să ne depășim limitele. Mai mult, ne-a determinat să căutăm foarte multe informații, să fim atenți în selectarea lor și să ne gândim cum le putem folosi. Am fost surprinși să vedem că ne putem depăși așteptările pe care le aveam de la noi și de la echipă, obligându-ne să regândim ceea ce credeam despre noi și despre potențialul nostru.” - au spus membrii echipei Dudee.

Business-ul gândit de echipa Șofrania este cel de cultivare a șofranului, aurul roșu. Pe termen lung, elevii doresc să atragă clienții interesați să achiziționeze acest condiment și turiștii către zona lor, Țara Făgetului.

„Dacă ar fi să împărtășim câteva impresii despre experiența noastră, am putea spune că ne-a ajutat să descoperim o latură pe care nu știam că o avem, și anume competitivitatea – în momente de tensiune, fair-play față de competitori și perseverență în munca depusă. Oportunitatea de a sta de vorbă, la webinare și sesiuni de consultanță, cu oameni de specialitate, ne-a îndemnat să atingem cea mai bună versiune a noastră în muncă. Mulțumim! Suntem mândri de premiul obținut!” - spun elevii din echipa Șofrania.

Activitățile din cadrul proiectului Agribusiness în școală vor continua și în anul școlar 2021-2022, implicând profesori și elevi din licee agricole în diferite experiențe educaționale practice, cu o componentă antreprenorială. Cadrele didactice vor putea participa gratuit la cursul certificat de competențe antreprenoriale (program de formare acreditat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației), primind, de asemenea, suport și asistență în derularea programului JA Educație antreprenorială la clasă, iar elevii  vor avea acces la testarea internațională Entrepreneurial Skills Pass (ESP), la webinare de pregătire, precum și la suportul consultanților voluntari din mediul de agribusiness pentru dezvoltarea idelor de afaceri (mini-companii pilot) în cadrul Incubatorului BizzFactory.