Europa se confruntă cu o restrângere periculoasă a libertăților civile, se arată în cel mai recent raport al European Civic Forum (ECF), un adevărat apel la ”trezirea” liderilor Uniunii Europene.

 

Raportul Civic Space 2025 analizează condițiile în care își desfășoară activitatea grupurile civice și activiștii din țările UE și din Balcanii de Vest, prezentând specificul fiecăreia în parte. Capitolul referitor la România a fost realizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) , iar un articol pe această temă poate fi citit AICI.

 

Una dintre concluziile general valabile se referă la existența unui atac ”intens și fără precedent” asupra societății civile și a libertăților civice, inclusiv prin restricții referitoare la dreptul de a protesta, prin provocări legate de finanțare sau prin hărțuirea vocilor critice.

Raportul analizează intervalul 2024 – începutul lui 2025, perioadă în care s-a înregistrat o creștere a extremei drepte și a forțelor antidemocratice în mai multe state europene, simultan cu apariția unor strategii de decredibilizare a societății civile și de restricționare legislativă. Legea ”agenților străini” este doar unul dintre exemple.

 

Dezinformările promovate intens pe rețele s-au cuplat cu decizia administrației Trump de a bloca fondurile USAID, decizie care a avut un impact semnificativ asupra societății civile din Europa.

 

Protestele pro-Palestiniene și acțiunile de solidaritate din campusuri au stârnit reacții disproporționate din partea forțelor de ordine în anumite state UE, iar în Italia au fost luate în vizor drepturile LGBTQI+ și ale migranților, precum și cele reproductive.

 

”Europa se confruntă cu un atac fără precedent la adresa spațiului civic. Guvernele invocă tot mai des narative precum ’influența străină’ pentru a impune o agendă de securitate care macină societatea civilă și activismul. Anti-discriminarea, protejarea mediului și a drepturilor pentru LGBTQI+ și migranți sunt direct vizate pentru că toate acestea sunt ziduri de apărare împotriva injustiției sistemice”, a comentat Aarti Narsee, liderul grupului de autori ai raportului.

 

Raportul cere responsabililor politici, naționali și europeni, să acționeze pentru a proteja și a extinde spațiul civic, mai ales în contextul actual, al unui adevărat asalt asupra democrației.

 

 

”Uniunea Europeană a fost fondată pe drepturile universale și valorile democratice. Dar acestea sunt din ce în ce mai erodate. Facem apel la liderii noștri: dacă vrem să întărim democrațiile europene, trebuie mai întâi să consolidăm fundamentele care stau la baza încrederii publice. Trebuie început prin a asculta vocea oamenilor, a organizațiilor și a mișcărilor comunitare. Angajamentul civic trebuie apreciat și protejat – dreptul la cuvânt, la organizare, la inițiativă reprezintă esența oricărei democrații viabile”, a afirmat Alexandrina Najmowicz, secretar general al ECF.

 

Raportul integral poate fi consultat AICI.

 

European Civic Forum (ECF) este o rețea transfrontalieră care include aproape 100 de asociații și ONG-uri din 29 de țări europene. Fondată în 2005, ECF luptă de două decenii pentru protejarea spațiului civic, promovarea implicării civice și construirea unui dialog public real, pentru mai multă egalitate, solidaritate și democrație în Europa.

_________________________________________________________ 

Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG