România se pregătește de noi alegeri prezidențiale. În căutarea de soluții pentru evitarea problemelor care au dus la anularea turului doi anul trecut, ANCOM a organizat luni o masă rotundă la care au participat reprezentanți ai autorităților naționale, ai Comisiei Europene, ai marilor platforme online și ai societății civile.
Punctul principal al discuțiilor a fost aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) adoptat la nivelul Uniunii Europene, ANCOM având calitatea de Coordonator al serviciilor digitale (DSC).
”Regulamentul privind serviciile digitale urmărește să asigure un mediu online sigur, previzibil și de încredere. Acesta conține norme pentru tratarea conținutului ilegal, protejând în același timp libertatea de exprimare și de informare online (…) Platformele online foarte mari și motoarele de căutare online foarte mari se află sub directa supraveghere a Comisiei Europene”, se precizează în comunicatul ANCOM.
Pe agenda întâlnirii de luni au figurat:
- Obligațiile platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare online foarte mari (VLOP/VLOSE)
- Măsurile care trebuie luate de VLOP/VLOSE atunci când apare o încălcare a DSA
- Canalele de raportare a problemelor disponibile
- Echipele de moderare alocate de platforme, timpul de răspuns la sesizările primite
- Resursele (atât umane, cât și tehnologice) alocate în timpul alegerilor
- Modalitățile de identificare a comportamentelor neautentice
- Programele de verificare a faptelor pentru România utilizate de platforme
- Accesul la datele platformelor de către ONG-uri
- Mecanismul de răspuns rapid (RRS)
- Identificarea și combaterea dezinformării electorale
- Limitările și restricțiile privind anunțurile politice (cu accent pe plăți neetice pentru conținut politic drept reclamă comercială)
- Modalitățile de identificare și combatere a campaniilor coordonate de dezinformare
La discuții au luat parte reprezentanți ai Guvernului României, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Autorității Electorale Permanente, Consiliului Național al Audiovizualului, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Afacerilor Externe, reprezentanți ai marilor platforme online, respectiv TikTok, Google, Meta și X și reprezentanţi ai societății civile, respectiv Salvați Copiii România, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Expert Forum, Active Watch, Funky Citizens, Asociației pentru Tehnologie și Internet și ai SNSPA. Moderator a fost George Buhnici (sursa foto).
”Participanții au evidențiat amenințările actuale la adresa integrității informaționale, inclusiv riscurile generate de răspândirea de conținut manipulator sau știri false, precum și de atacurile cibernetice care vizează influențarea procesului electoral. (…) S-a detașat, cu această ocazie, necesitatea de a întări colaborarea dintre autoritățile naționale competente, actorii non-statali și platformele digitale, în vederea identificării și contracarării rapide a campaniilor de dezinformare”, precizează Guvernul într-un comunicat.
În contextul intensificării dezbaterilor publice, ANCOM precizează că ”Nu poate să se pronunțe asupra legalității sau ilegalității unui conținut publicat ce nu intră în sfera sa de competență. (…) Autoritățile care au competențe în mediul offline într-un anumit domeniu, au aceleași competențe și în mediul online. Ca atare, autoritățile pot lua măsuri împotriva conținutului ilegal în mediul online în funcție de domeniul pe care îl gestionează”.
ANCOM a decis să organizeze în data de 27 martie 2025 ”un exercițiu destinat testării capacității entităților implicate în procesul electoral și, în special, a platformelor de a aborda comportamentul manipulator care ar putea apărea în perioada alegerilor, în special diferitele tactici, tehnici și proceduri de manipulare”.
__________________________________________________________________
Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG