sursa foto: Administrația Prezidențială
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS solicită președintelui Nicușor Dan să se implice în soluționarea aspectelor reliefate de cazul Dumbrava, în baza mandatului constituțional pe care îl are.
Federația reunește patruzeci și șapte organizații membre, furnizoare de servicii sociale acreditate și licențiate sau care desfășoară activități de asistență socială în mod legal în România.
”Solicităm președintelui României implicarea în baza mandatului pe care îl are, urmare a existenței unei disfuncții sistemice majore a Statului Român, care nu și-a protejat cetățenii vulnerabili și le-a încălcat drepturi fundamentale, a atacului la statul de drept în plină desfășurare acum, prin promovarea nerespectării legii și a gravului pericol la adresa unor avertizori de încălcări de lege și drepturi”, se arată într-un comunicat de presă.
Mesajul este transmis în contextul în care, în spațiul public, are loc ”un imens scandal generat aparent de intervenția forțelor de ordine la domiciliul unui cetățean – Viorel Pașca, ce desfășoară, conform propriilor declarații publice, servicii sociale fără acreditare și licență”.
Scurtă cronologie:
- Viorel Pașca se află sub control judiciar, Curtea de Apel București urmând să decidă dacă admite cererea procurorilor de arestare preventivă.
- Ministerul Muncii a prezentat public situația persoanelor relocate de la Dumbrava.
- ITM Bihor a amendat asociația lui Pașca cu 1 milion de lei după ce, la controalele efectuate, au fost identificate 36 de persoane care lucrau fără a avea contracte individuale de muncă. În plus, ITM Bihor a sesizat şi organele de urmărire penală pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără forme legale, aşa cum prevede legea.Totodată s-a constatat că, în registrul de autorizări aflat la ITM Bihor, Asociația Dumbrava DPG nu figurează cu nicio activitate și niciun punct de lucru autorizat, nici în locațiile verificate, nici la alte adrese.
- Ministrul Dragoș Pîslaru a solicitat un raport privind acţiunile de control derulate pe aceeaşi temă de Inspecția Muncii și ITM-uri, începând din anul 2014 și până în prezent, respectiv modul de desfășurare a acestora, rezultatele și soluțiile stabilite de echipele de control.
- Președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a fost demisă, iar în locul ei a fost numită conf.dr. Ana Rădulescu, o profesionistă cu o experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea serviciilor sociale, elaborarea politicilor publice și coordonarea unor proiecte naționale și europene de anvergură.
- In contextul în care Georgiana Pascu și Carla Cristina Tănasie sunt atacate public pentru faptul că au dezvăluit situația de la Dumbrava, peste 20 de ONG-uri au semnat o scrisoare de susținere și solidarizare cu cele două avertizoare de integritate și apărătoare ale drepturilor omului.
Textul integral scrisorii adresate de FONSS președintelui României, Nicușor Dan:
”Domnule președinte,
Vă sesizăm o situație asupra căreia vă solicităm să vă implicați în baza mandatului pe care îl aveți prin alineatul 2, articolului 80 din Constituţia României, deoarece ea reprezintă:
a. consecința unei disfuncții sistemice majore a Statului Român, care nu și-a protejat cetățenii vulnerabili și le-a încălcat drepturi fundamentale,
b. un atac la statul de drept prin promovarea nerespectării legii,
c. un grav pericol la adresa unor avertizori în interes public.
Situația politică actuală și disponibilitatea pe care v-ați afirmat-o în 12 iunie 2026 (foto), de la Palalul Cotroceni, la recenta întâlnire cu societatea civilă, de a lucra împreună la rezolvarea problemelor sistemice care afectează România, ne fac să vă adresăm prezenta scrisoare.
Iată care este justificarea afirmațiilor anterioare:
1. Statul Român nu și-a protejat cetățenii vulnerabili și le-a încălcat drepturi fundamentale, contribuind la generarea unei crize majore.
Incapacitatea sistemică a unor instituții publice românești de a dezvolta servicii sociale, în acord cu nevoile cetățenilor, a contribuit decisiv la crearea unui sistem paralel și ilegal de asistență a unor oameni abandonați de Statul Român.
O persoană fizică – Viorel Pașca, declară public pe o pagină de socializare și în interviuri în mass media faptul că a îngrijit în cele 18 case, proprietate privată din județul Bihor, peste 3000 de persoane, pe parcursul a douăzeci de ani. El susține că a primit din sistemul public de asistență socială, medical și de ordine publică, persoane aflate în situații foarte dificile și care fie nu erau primite în aceste instituții, fie nu mai puteau fi îngrijite acolo.
Prezintă fotografii conform cărora aceste persoane ajungeau la centrul din localitățile Dumbrava, Tinca și Holod cu ambulanțe și mașini de poliție și fotografii ale documentelor care făceau parte din dosarele medicale sau de asistență socială ale acestor persoane. Dosarele erau trimise împreună cu beneficiarii, la o locuință privată de către instituțiile publice ce plasau persoane vulnerabile la Dumbrava. Prezentarea acestor imagini și documente încalcă Regulamentul privind datele cu caracter personal, așa cum transmiterea lor de către instituțiile publice din România, unui terț, fără a exista un interes legitim legal demonstrat, încalcă același regulament. Încălcările repetate ale reglementului privind protecția datelor personale au fost sesizate de Spitalul Județean Oradea, care a cerut domnului Viorel Pașca să nu mai încalce legea, fără a face însă și alte demersuri corective.
Referirile de pacienți/beneficiari către Viorel Pașca și către complexul de clădiri gestionat de Asociația Dumbrava DPG, care funcționează ilegal, s-au făcut fără transfer de sume pentru îngrijirea acestor oameni, încălcând astfel legislația asistenței sociale și contribuind direct la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor pacienți sau beneficiari.
Situația a fost adusă la cunoștința Avocatului Poporului și a Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din cadrul Camerei Deputaților. Prim procurorul Parchetului de pe lângă judecătoria Oradea a fost sesizat, în anul 2024, de doamna deputat Steluța Cătăniciu, președinta Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din cadrul Camerei Deputaților.
De asemenea, Ministrul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, domnul Petre Florin Manole cunoștea situația, atât urmare a audienței solicitate fizic de FONSS, cât și urmare a sesizării redactată de federația noastră în iulie 2025. Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială și agenția sa deconcentrată, AJPIS Bihor, precum și Instituția Prefectului, cunoșteau de asemenea situația și au cercetat modul de funcționare al acestor servicii de îngrijire fără a lua nicio măsură. Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rogobete, știa de asemenea despre situație, urmare a Raportului corpului de control al ministerului, din iulie 2025.
Asociația Dumbrava DPG a fost acreditată ca furnizor de servicii sociale la 13 ani de la înființare, dar radiată apoi din Registrul Funizorilor de Servicii Sociale al Ministerului Muncii, în mai 2025, la un an după ce expirase termenul limită la care această asociație ar fi trebuit să își licențieze cel puțin un serviciu social, conform legii. Instituțiile care au trimis persoane către Asociația Dumbrava DPG recunosc situația de criză care a dus la decizia aceasta și inexistența serviciilor de asistență socială (ori a locurilor disponibile în serviciile existente) pentru diverse categorii de persoane foarte vulnerabile.
Este cazul Direcției de Asistență Socială Brașov, al Direcției de Asistență Socială Sibiu, al Penitenciarului Spital Mioveni, Spitalului Drobeta Turnu Severin și Direcției de Asistență Socială Satu Mare.
Aceste instituții au răspuns la cererile de informație ale federației noastre, în anul 2025, și au menționat refuzul altor structuri publice de asistență socială (cu precădere DGASPC) de a le oferi soluții pentru persoanele vulnerabile ajunse ulterior la Dumbrava.
2. În acest moment este în plină desfășurare un atac la statul de drept, prin promovarea nerespectării legii.
Constatăm o radicalizare și consolidare a unei mișcări anti-democratice pe baza unei situații de criză. Multe voci, mai ales din mediul religios și politic, se pronunță vehement în mediul online și cresc o stare de tensiune care alimentează nemulțumirea populației, neîncrederea în justiție, atitudinile extreme și anarhia.
Din păcate, aceste voci legitimează activitățile ilegale de asistență socială, în favoarea unor persoane extrem vulnerabile, pe care Statul Român le-a abandonat. De asemenea, îndeamnă la construirea unui sistem paralel și ilegal de ajutorare a celor vulnerabili, ca modalitate în care cetățenii să se sprijine între ei.
Este foarte prezent, un discurs al urii, dublat de amenințări cu agresiune, la adresa avertizorilor de încălcări de drepturi și legislație, Georgiana Pascu și jurnalista Carla Cristina Tănasie.
Scandalul de la Bihor a adâncit radicalizarea din societatea noastră.
3. Sesizăm un grav pericol la adresa unor activiști civici, ce au funcționat ca avertizori ai încălcărilor de drepturi și legislație.
În spațiul public a apărut în clar numele persoanei care a avertizat DIICOT cu privire la încălcările de drepturi la care ar fi supuși cei ce locuiesc în casele de la Dumbrava. Aceasta arată că instituțiile statului nu protejează avertizorii de ilegalități nici în privința confidențialității datelor, nici în ceea ce privește efectul de amenințare la adresa lor.
Acum ambele doamne care au apărut public și au sesizat ceea ce se întâmpla la Dumbrava sunt făcute responabile pentru situația celor 400 de beneficiari, apoi jignite și amenințate.
Considerăm că păstrarea confidențialității este esențială pentru ca avertizorii de ilegalități să nu fie transformați în ținte, la fel ca și investigarea identității celor ce manifestă comportamentul agresiv verbal sau fizic la adresa avertizorilor și pedepsirea lor.
Ce dorim să obținem?
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale consideră că o analiză asupra modului în care sistemul social și medical deservesc persoanele vulnerabile (persoane fără adăpost, vârstnici dependenți fără aparținători, persoane cu afecțiuni psihice grave și persoane cu dizabilități în general) ar trebui să fie baza de la care să plece o abordare integrată a cazurilor de acest tip. Aceasta nu se poate realiza decât prin aportul celor două ministere, al muncii și al sănătății, dar și prin dialogul onest cu furnizorii de servicii sociale, publici și privați, de la toate nivelurile.
”Banul urmează beneficiarul” este singurul principiu de deservire corect, care să dea șanse tuturor celor vulnerabili la acces la servicii și tuturor furnizorilor care funcționează în condițiile legii, să îi deservească.
Investirea în servicii sociale la nivel de comunitate locală trebuie facilitată prin politici publice susținute de bugete, astfel încât să apară serviciile necesare pentru cei vulnerabili în proximitatea acestora.
Simplificarea normelor de funcționare a serviciilor sociale, fără a renunța la siguranța celor asistați și reguli de control care să respecte spiritului legii, unitare la nivel național și comunicate public – este o altă cerință care să faciliteze existența în continuare a serviciilor de asistență pentru persoanele vulnerabile.
Pentru orice informații vă stăm la dispoziție.”
____________________________________________________
Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG
