Foto: Diana Chiriacescu, director național FONSS

Legea care reformează sistemul de asistență socială este un mare pas înainte, pentru că schimbă radical mecanismul de finanțare în sistem. În plus, inspecția socială este întărită, spune Diana Chiriacescu, director național al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).

Pusă pe agendă la inițiativa ONG-urilor și trecută în ritm accelerat prin Parlament după scandalul azilelor de vara trecută, noua lege va permite o dezvoltare reală a pieței de servicii sociale, întărind însă și verificarea de calitate în favoarea beneficiarilor, mai spune directorul FONSS în interviul acordat pentru Știri.ong:

Vă propun un punct de pornire: Câți români beneficiază de asistență socială?

La nivel național sunt între 150.000-200.000 de beneficiari ai tuturor formelor de asistență socială, adică și ajutor financiar (beneficii sociale), și servicii sociale directe.

Este această nouă lege un pas înainte, pentru ei și pentru furnizorii de servicii ?

E un mare pas înainte.

De doi ani și jumătate se lucra la proiectul de reformă a legii asistenței sociale, foarte așteptată. A fost o inițiativă a ONG-urilor și a Ministerului Muncii, urmărită consecvent. Evenimentele din august 2023 doar au grăbit parcursul spre vot în Parlament și promulgare.

Legea 100/2024 aduce câteva îmbunătățiri importante la legea calității serviciilor sociale, dar introduce și un nou mecanism de finanțare în serviciile sociale – de tip decontare directă, după principiul ”Banul urmează beneficiarul”. Ca în sănătate, unde banul de la Casa de Sănătate te urmează ori de câte ori ai trimitere de la medic și ai gratuitate. Ăsta este unul din elementele cele mai importante ale legii, din punctul nostru de vedere, pentru că acest lucru nu era deloc posibil înainte, ceea ce genera o inegalitate foarte mare între furnizorii publici și cei privați.

Aproape jumătate din furnizori de servicii sociale sunt privați, așa a fost evoluția sistemului în România. Or, aceștia aveau acces într-o măsură foarte mică la bani publici. Acest lucru a fost unul din elementele care au generat criza din vara trecută, pentru că subfinanțarea cronică a sistemului a făcut loc și apariției unor ”vânători de contracte publice”  . 

Noua lege a schimbat radical mecanismul de finanțare, în sensul că beneficiarul intră în sistem prin Direcția de asistență socială de la primărie (există deci un punct de intrare mai clar în sistem!), iar după ce nevoile sale sunt evaluate de către asistentul social și este precizat planul de intervenție, el poate să își aleagă singur serviciul social care îl ajută cel mai mult.

Iar în momentul în care furnizorul de servicii sociale a încheiat cu beneficiarul un contract, furnizorul poate să ceară rambursarea costurilor cu beneficiarii la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție socială. La fel ca la spital sau la policlinică – prestația respectivă se decontează din bani publici.

Ce efecte pozitive anticipați?  

Noua lege asigură o egalitate de tratament pentru furnizorii publici și cei non-profit (privați) și generează o dezvoltare reală a pieței de servicii sociale, întărind însă și verificarea de calitate în favoarea beneficiarilor. Subfinanțarea atrage întotdeauna după sine o calitate foarte slabă a serviciilor. 

Al doilea element este că a fost regândit rolul inspecției sociale, cea care trebuie să țină lucrurile sub control – monitorizează, controlează, evaluează. În vechea formă a legii, inspecția socială putea să controleze și să constate nereguli, să acorde sancțiuni, dar nu avea suficiente puteri pentru a retrage licența sau a închide un serviciu social disfuncțional. Și nici nu se știa prea bine cine trebuie să îl închidă, de fapt. Era o neclaritate a legii. Noua lege prevede foarte clar cine ce face când furnizorul nu asigură calitatea necesară și asta se întâmplă în orice tip de serviciu social, nu doar azil de bătrâni, cămin, serviciu rezidențial etc. 

Deci inspecția socială e întărită, îi este clarificat rolul și puterea de decizie în situațiile de abuz, maltratare, neconformitate de orice natură. 

Iar modernizarea legii atrage după sine tot lanțul de reglementări care conduc la o calitate mai bună a serviciilor sociale – inclusiv proceduri de licențiere, de avizare, de autorizare. 

Deja Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne au pornit refacerea textelor de autorizare sanitară sau de autorizare la incendii și discută cu Ministerul Muncii, ca să se ajungă la o formă de autorizare corectă – preventivă și realistă. 

Totodată, s-a mai constatat că e nevoie destul de rapid de o actualizare a standardelor de cost și de calitate. Procesul a început cu un prim set de simulări de standarde de cost pentru vârstnici.

Scăpăm de corupție?

De corupție n-o să scăpăm cu o lege mai bună, de corupție o să scăpăm cu alt gen de practici, de penalizare.  

Dar și în acest moment oricine poate semnala un abuz, iar inspecția socială este obligată să verifice. Cu noua lege, ea poate și să închidă serviciul social respectiv, ceea ce nu se putea înainte.  

Iar în noua lege sancțiunile pentru lipsa de conformitate sunt atât de mari încât e foarte puțin probabil ca cineva să mai fie încurajat să facă așa ceva. Sancțiunile ajung și la 100.000 de lei pentru furnizorul de servicii sociale. Sunt sancțiuni mari și pentru inspectori, iar unii sunt acum atât de speriați încât preferă să amendeze doar de dragul amenzilor: că au găsit pânze de păianjen sau o gresie spartă în colțul camerei...Deci va trebui să lucrăm împreună pentru a crea un cadru de control care să respecte realmente interesul beneficiarului.

Mai e un aspect. Inspecția socială e subordonată Ministerului Muncii și ăsta este un subiect destul de spinos. În alte țări, ea nu e subordonată ministerului, ci direct Guvernului sau e organizată ca o instituție de sine stătătoare, tocmai pentru a nu se afla sub incidența aceluiași minister care finanțează sectorul social.

Dar și acum ai dreptul să ceri absolut orice fel de informație. Noi știm destul de clar, prin Legea 544, în fiecare an cam cât cheltuie fiecare autoritate publică cu serviciile sociale. Am cerut informații privind costurile pe servicii și am văzut acolo diferențe foarte mari de la un județ la altul. Noi am avut studii în care s-a dovedit că județele cheltuiau și pentru aparatul propriu, iar cheltuielile erau umflate.

În cadrul noului mecanism, banii se duc realmente pe costul serviciului social. Dacă se știe că un serviciu de tip rezidențial costă 4.500 de lei/lună pentru un vârstnic, furnizorul primește 4.500 de lei pe lună pentru acel vârstnic, acesta e standardul minim de cost.

Dar cine verifică dacă furnizorul chiar îi asigură beneficiarului ce trebuie de acești 4.500 de lei?

Inspectorul social. 

La final de lună, când cere banii pentru luna următoare, furnizorul trebuie să raporteze câți beneficiari a avut, cât a cheltuit pentru ei și să dovedească că a folosit acești bani pentru beneficiari. 

Inspectorul trebuie să verifice și să certifice raportul furnizorului. Odată ce raportul a fost validat, AJPIS ordonă plata. Asta va apărea în norme, sperăm noi că va dura destul de puțin până vor apărea normele.

Așa se întâmplă în toate țările europene. Dar noi nu aveam până acum acest mecanism. Aveam alte mecanisme de finanțare pentru furnizorii non-profit, unele mai puternice și altele mai slabe (subvenții, granturi nerambursabile pe durate determinate etc).  Iar furnizorii publici primeau acești bani automat, fără o verificare la fel de minuțioasă precum cea prin care trec ONG-urile.

Cine îmi dă mie încredere, ca și cetățean, că de acum înainte va fi mai bine? Monitorizează vreun ONG calitatea reală a serviciilor sociale?

Inspectia Socială are prima obligație de a verifica aceste servicii.

Noi, furnizorii privați, federațiile noastre (cum este FONSS), ne uităm la tot sistemul de servicii sociale, dar rolul nostru este să lucrăm cu Ministerul Muncii ca să îmbunătățim sistemul. Noi nu suntem controlori sau monitori ai calității serviciilor la nivel național, dar lucrăm cu membrii noștri pentru a preveni orice fel de încălcare de drepturi sau orice practici neprofesioniste în serviciile noastre.

De asta este nevoie întotdeauna și de organizații precum CRJ (Centrul de Resurse Juridice), sau organizații de apărare a drepturilor omului, pentru că ele au asta ca mandat explicit – monitorizează drepturile oamenilor din aceste centre, persoane vârstnice, persoane cu handicap etc. Ei sunt pregătiți să facă asta și sunt recunoscuți pentru acest rol de monitori independenți mandatați să facă asta.

Partea rea a lucrurilor este că CRJ deocamdată este o organizatie rară, cu o expertiză foarte mare, însă fără colegi de același calibru în diferite zone ale țării. El ar trebui să fie multiplicat în zeci de CRJ-uri la nivel național. Din păcate, e unul singur, din pricini multiple. Ceea ce face această organizație este o treabă foarte grea și foarte puține organizații se îmbărbătează s-o facă, dar și pentru că foarte puține au și resurse să se formeze ca atare, pentru că există acolo niște competențe foarte precise de control intern. Oamenii care se duc în control sunt foarte bine formați pentru asta.

-------------------------------------------

Camelia Badea, jurnalist Știri.ong