”Un spațiu civic puternic nu este un cost pentru buna guvernare în România, ci este una dintre condițiile ei, inclusiv pentru utilizarea eficientă și transparentă a resurselor publice și a fondurilor europene”.

Declarația a fost făcută de vicepreședintele CES Bogdan Simion (FONPC -Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil), la evenimentul de lansare a EEA Civil Society Fund, organizat de FDSC (sursa foto).

Invitat să vorbească despre cum ar putea România să construiască mecanisme mai solide de cooperare între instituțiile publice și societatea civilă, Bogdan Simion a abordat subiectul în 4 pași, iar la final a făcut și o recomandare concretă:

  1. Rolul organismelor formale de consultare
  2. De ce contează dialogul instituționalizat
  3. Provocările cu care se confruntă societatea civilă
  4. Ce ar putea face autoritățile, în mod realist, diferit
  • Recomandare: Instituirea unui mecanism permanent de consultare, prevăzut prin lege, între Guvern și societatea civilă

 

Idei principale extrase din discursul lui Bogdan Simion:

 

Despre Consiliul Economic și Social:

CES există tocmai pentru a oferi societății civile organizate un loc la masa dialogului înainte ca legile să fie adoptate. În practică, rolul său a fost adesea redus mai degrabă la o ștampilă procedurală, decât la un spațiu real de negociere.

 

De ce contează dialogul instituționalizat:

Societatea civilă nu este doar un beneficiar al politicilor publice - este un partener democratic în elaborarea lor. Organizațiile care lucrează în domeniul protecției copilului, sănătății mintale, drepturilor persoanelor cu dizabilități sau incluziunii sociale dețin ceva ce niciun minister nu poate reproduce de unul singur: contact direct și continuu cu oamenii cărora politicile publice le sunt destinate.

Atunci când această cunoaștere este integrată devreme și sistematic în procesul de elaborare a politicilor, deciziile se îmbunătățesc:

  • ele sunt mai bine calibrate la nevoile reale
  • au mai multă legitimitate (deoarece persoanele afectate se regăsesc în ele)
  • sunt implementate mai eficient deoarece organizațiile care au contribuit la conceperea lor sunt, la rândul lor, implicate în a le face să funcționeze


Libertatea de asociere, libertatea de întrunire, libertatea de exprimare nu sunt „probleme ale ONG-urilor”, ele sunt standarde democratice fundamentale, iar modul în care un stat își tratează organizațiile societății civile este unul dintre cei mai clari indicatori ai modului în care tratează participarea democratică în general.

 

Provocările cu care ne confruntăm în România:

  1. Consultarea este deseori bazată pe evenimente punctuale, nu pe structuri - o solicitare de feedback pe un proiect de lege, publicată cu doar câteva zile pentru răspuns, urmată de tăcere cu privire la ce s-a întâmplat cu acel feedback. Aceasta este consultare ca ritual, nu ca dialog.

  2. Lipsesc structurile durabile și finanțate pentru un angajament susținut. Grupurile de lucru sunt convocate de la proiect la proiect, de la minister la minister, și se dizolvă atunci când contextul politic se schimbă, astfel încât memoria instituțională se pierde de fiecare dată. 

  3. Există o fragmentare reală și un acces inegal: organizațiile bine conectate din București sunt invitate la masă, în timp ce organizațiile mai mici, regionale  (adesea cele mai apropiate de comunitățile cele mai vulnerabile), nu sunt. 

  4. Mecanismele de feedback sunt întrerupte. Organizațiile transmit contribuții tehnice detaliate și, frecvent, nu află niciodată dacă acestea au fost luate în considerare, respinse sau pur și simplu arhivate. În timp, acest lucru erodează disponibilitatea societății civile de a investi expertiză serioasă într-un proces care pare simbolic.

 

Ce ar putea face autoritățile naționale:

  • Autoritățile ar putea să se angajeze la termene minime de consultare, aplicabile efectiv, astfel încât treizeci de zile să însemne treizeci de zile, nu cinci.
  • Ar putea publica sistematic modul în care feedbackul public a influențat (sau nu a influențat) un anumit act normativ, ceea ce reprezintă o măsură mică de transparență, dar cu un câștig mare de încredere.
  • Ar putea investi în platforme permanente intersectoriale de consultare, în locul comitetelor ad-hoc, astfel încât expertiza societății civile să se acumuleze de-a lungul ciclurilor electorale, în loc să fie resetată odată cu fiecare nou guvern.
  • Ar putea sprijini activ participarea organizațiilor mai mici și regionale, nu doar a structurilor naționale-umbrelă obișnuite, prin informare și prin mecanisme de finanțare concepute în acest scop.

 

Important! Pe măsură ce România implementează Strategia UE pentru societatea civilă la nivel național, această implementare ar trebui ea însăși co-creată cu organizațiile societății civile, nu doar comunicată acestora după elaborarea ei.

 

Recomandare:

Instituirea unui mecanism permanent de consultare, prevăzut prin lege, între Guvern și societatea civilă (sector cu sector) cu trei caracteristici concrete:

  • Un calendar anual fix al consultărilor, nu invitații ad-hoc
  • Un răspuns publicat și obligatoriu la contribuțiile societății civile, care să explice cum au fost folosite, chiar și atunci când nu au fost preluate
  • Un loc la masă rezervat nu doar celor mai mari federații naționale, ci și, prin rotație, organizațiilor regionale și de la firul ierbii

 

”Nu s-ar rezolva totul peste noapte, dar s-ar înlocui consultarea punctuală și simbolică cu o structură durabilă, una care supraviețuiește schimbărilor de guvern, construiește încredere instituțională în timp și tratează societatea civilă drept ceea ce este cu adevărat - un partener democratic permanent, nu un invitat ocazional.”

___________________________________________________

Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG