Foto: V-Dem Institute
”Lumea nu a mai văzut până acum atât de multe țări care se ’autocratizează’ în același timp, așa cum s-a întâmplat în ultimii câțiva ani”, se arată în cel mai recent raport anual publicat de Varieties of Democracy (V-Dem).
Numărul țărilor cu regimuri în transformare a urcat la 62 în 2025.
Aproape un sfert dintre națiunile lumii (44) se află acum pe lista țărilor care se autocratizează, ceea ce reflectă o creștere abruptă a fenomenului. 28 dintre ele erau democrații la începutul acestor episoade, doar 13 mai erau încă democrații în 2025.
Alte idei extrase din raport:
- Uniunea Europeană este puternic afectată. Autocratizarea domină în Europa de Est, caracterizând șapte state membre și doi aliați principali – Regatul Unit și Statele Unite.
- Cenzura mediatică rămâne tactica cea mai folosită de guvernele care se autocratizează, 32 de țări (73%) recurgând la ea. Autocenzura în mass-media se agravează în 26 de țări, între care și România. În același timp, reprimarea societății civile a crescut puternic și afectează 30 de țări (68%).
- ”România s-a democratizat începând din 2019, însă o nouă autocratizare a început deja în 2021. Intimidarea opoziției, suprimarea societății civile, atacurile asupra presei și intervențiile serviciilor externe de informații au devenit obișnuite. Curtea Constituțională a României a făcut pasul fără precedent de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din 2024, în urma acuzațiilor de ingerință rusă”.
- ”Ungaria ocupă primul loc în ceea ce privește amploarea totală a deteriorărilor. Era o democrație liberală atunci când Viktor Orbán și partidul său, Fidesz, au venit la putere în 2010. Guvernul său a eliminat treptat mecanismele de control și echilibru asupra Executivului, a afectat calitatea alegerilor și a restrâns sever libertatea presei și accesul la informație. Mai nou, protestele antiguvernamentale s-au intensificat, iar opoziția față de Fidesz se organizează înaintea alegerilor din aprilie 2026. Ungaria este o autocrație electorală din 2018”.
- ”Statele Unite se alătură listei țărilor care se autocratizează sub administrația președintelui Donald J. Trump. În doar un an, SUA ocupă deja locul al patrulea ca amploare a deteriorărilor, imediat după primele trei cazuri cele mai flagrante, care se autocratizează de peste un deceniu. Deși componentele electorale ale democrației americane rămân în mare parte neafectate, toate celelalte dimensiuni s-au deteriorat substanțial, ceea ce a dus la scăderea indicelui democratic. Libertatea de exprimare, mecanismele de control și echilibru, statul de drept și drepturile civile se află printre aspectele cel mai grav afectate până în 2025”.
Raportul poate fi consultat AICI.
Câteva teme de interes:
- „Marea inversare”: 2000 vs. 2025
- Țări aflate în proces de autocratizare
- Țări aflate în proces de democratizare
- În centrul atenției: autocratizarea în SUA
- Cel mai dramatic declin din istoria americană
- Desființarea drepturilor civile și a egalității în fața legii
- Cea mai rapidă „expansiune a puterii executive” din istoria modernă
- Demantelarea mecanismelor de control și echilibru – concentrarea puterii
- Încercări de reducere la tăcere a presei, a vocilor dizidente și a mediului academic
- Asociațiile rămân libere – dar nu și ferite de reprimare
- Ce ar fi necesar pentru o întoarcere de tip „U-turn”?
Mai multe informații, AICI.
Varieties of Democracy (V-Dem) produce cel mai amplu set global de date despre democrație, cu peste 32 de milioane de puncte de colectare date pentru 202 țări și teritorii, peste 4.200 de cercetători și alți experți de țară, care măsoară peste 600 de atribute diferite ale democrației.
_____________________________________________________
Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG
