Reprezentanții unor ONG-uri europene, prezenți la Belgrad, au fost supuși unei anchete fulger și apoi expulzați din Serbia, primind interdicția de a intra în țară timp de un an. Printre cei 15 cetățeni europeni abuzați fără să aibă vreo vină s-a aflat și Ștefania Neagoe, de la organizația Ateliere Fără Frontiere.
Abuzul a fost dezvăluit public de cei 5 croați care au fost săltați noaptea de poliție după ce participaseră la un workshop de două zile dedicat sectorului ONG din Europa Centrală și de Est - NGO Academy, program realizat în parteneriat de Vienna University of Economics and Business și ERSTE Foundation.
La finalul evenimentului, participanții au luat masa în oraș, iar la întoarcerea la hotel au fost așteptați de polițiști, care le-au luat actele și i-au dus la secție, unde au fost anchetați până dimineața. A doua zi au primit documente oficiale de deportare ”pentru protejarea securității Serbiei și a cetățenilor ei”.
Cetățenii croați au sesizat autoritățile de la Zagreb, iar ministrul croat de Externe a anunțat că a trimis omologilor de la Belgrad o notă de protest față de cele întâmplate, urmând să sesizeze oficial Comisia Europeană și Președinția poloneză a UE.
Persoanele expulzate sunt din Croația, Albania, Austria, Slovenia, Cehia, Romania, Moldova și Macedonia de Nord, relatează European Western Balkans.
UPDATE: Gazmir Memaj, care lucrează la Fundația Mary Ward din Tirana, a declarat pentru Euractiv că a fost reținut și el, împreună cu un alt coleg albanez, de persoane care au susținut că sunt polițiști și care i-au dus la secție, deși nu purtau uniforme, iar mașina nu era inscripționată oficial.
Acolo li s-a cerut să semneze o declarație scrisă în limba sârbă, care a fost tradusă doar oral, nu și scris. Documentul îi obliga să părăsească Serbia pe 23 ianuarie și să nu se mai întoarcă timp de un an. Pașapoartele celor doi au fost ștampilate corespunzător, conform unei fotografii transmise Euractiv.
Miercuri seara, târziu, Ștefania Neagoe a scris pe Facebook despre ce i s-a întâmplat:
„Dacă pentru români regimul autoritar este fie o amintire, fie un exercițiu de imaginație, pentru cetățenii sârbi este o realitate zilele acestea. Prin ce am trecut eu și alți 14 cetățeni a 8 țări europene poate deveni normalitate dacă nu acționăm cu responsabilitate față de noi și semenii noștri.
Am sosit în Belgrad pe 19 ianuarie pentru a participa la un curs de două zile dedicat sectorului ONG din Europa Centrală și de Est (NGO Academy - un program realizat în parteneriat între Vienna University of Economics and Business și ERSTE Foundation). Am finalizat cu succes cursul, am ieșit la o bere și când ne-am întors la hotel, puțin după miezul nopții, am fost așteptați de poliție, legitimați și duși la secție (Department for Foreigners).
Am stat la secție până la 4 dimineața. Nu ni s-a comunicat motivul pentru care ne aflăm acolo, deși am întrebat în repetate rânduri. Eu nu am fost interogată cu privire la nimic, însă mi s-a prezentat o hârtie în sârbă pe care am refuzat să o semnez. În document aș fi fost informată să părăsesc țara în 24h și că nu am dreptul să mă întorc în Serbia în următoarele 12 luni. Îmi doresc să știu cu ce am greșit, care este motivul pentru care am primit acest tratament.
Eu sunt bine, la fel și colegii mei care majoritatea au ajuns acasă, însă cetățenii sârbi nu mai au încredere unii în alții, în cei care ar trebui să îi protejeze. Mă simt în siguranță acasa și îmi doresc să rămână așa. Călătoresc în Europa și îmi doresc să rămână așa. Mă bucur de libertățile mele și îmi doresc să rămână așa”.
Până în acest moment autoritățile române nu au avut nicio reacție.
Context
De trei luni Serbia este zguduită de proteste, fiind anunțată în curând o grevă generală.
Criza a fost declanșată de prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad, incident soldat cu 15 morți și 2 răniți. Din noiembrie, zeci de mii de sârbi ies zilnic în stradă, cerând responsabilitate politică și penală, pentru acest caz și pentru corupția generalizată.
În timp ce demonstrațiile blochează circulația, studenții au blocat toate facultățile din cele mai mari trei universități naționale. Luni, profesorii au organizat o grevă în Belgrad. Atacurile fizice asupra protestatarilor sunt din ce în ce mai frecvente iar Asociația Baroului din Serbia a lansat o grevă de o săptămână, în timp ce unii angajați ai companiei de stat de electricitate se pregătesc, de asemenea, să intre în grevă. Potrivit surselor DW, lucrătorii medicali și artiștii din instituțiile publice sunt gata să se alăture, relatează Digi24.
De partea cealaltă a baricadei, președintele sârb Aleksandar Vucic i-a acuzat pe protestatari de subminarea ordinii constituționale și a susținut că ar fi vorba despre provocări externe.
„Agenții străini sunt în spatele tuturor acestor lucruri, venind din mai multe țări occidentale. Știm acest lucru cu siguranță. Unii vin chiar din țări estice, făcând munca murdară pentru rețelele de informații occidentale”, a afirmat președintele Vucic.
____________________________________
Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG