Societatea civilă este un actor important pentru democrația din România și din Uniunea Europeană, idee subliniată încă o dată joi, 2 iulie 2026, la București, cu ocazia lansării EEA Civil Society Fund pentru România.

 

Scopul Fondului este de a consolida societatea civilă și cetățenia activă, precum și de a împuternici grupurile vulnerabile.

 

Evenimentul de lansare a reunit peste 250 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile, instituțiilor publice, altor donatori, ai comunității de afaceri și ai altor programe finanțate prin Granturile SEE și Norvegiene. 

 

Agenda a inclus prezentarea Civil Society Fund și a apelurilor de proiecte care urmează a fi lansate în cadrul Programului, precum și o discuție despre rolul și importanța sprijinirii societății civile și mecanismele existente la nivel european și național pentru protejarea și consolidarea spațiului civic, se arată în comunicatul de presă transmis de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC).

 

Câteva dintre cele mai importante declarații ale invitaților la eveniment:

 

Excelența Sa Hilde Svartdal Lunde ǀ Ambasadoarea Norvegiei în România:

 

Organizațiile societății civile nu au nevoie doar de resurse, ci și de predictibilitate, deschidere și spațiu în care să se exprime, să inoveze și să înfrunte provocările dificile.

 

Eirik Nestås Mathisen ǀ Trimisul Special pentru Balcanii de Vest, Director desemnat pentru Secțiunea pentru Europa Centrală și Sud-Est, Ministerul Norvegian al Afacerilor Externe:

 

Pentru Europa, este nevoie de cetățeni implicați, de dezbateri publice active și de o societate civilă energică. E important nu doar la nivel național, ci și european.

 

Ionuț Sibian ǀ Director Executiv, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile:

 

  • Programul Trilennials și ACF ne-au demonstrat că avem o nouă generație, activă, de tineri care vor să se implice în acest sector, să împărtășească valorile societății civile.
  • Suntem foarte optimiști că vom primi proiecte foarte bune.

 

 

Mecanismele de protecție a societății civile la nivelul UE

 

Estelle Massé ǀ Ofițer de politici publice, DG JUST, Comisia Europeană: 

 

  • Strategia UE pentru societate civilă a fost adoptată în noiembrie, după o perioadă de așteptare. Ea răspunde cererilor venite din partea societății civile, fără de care strategia nu ar fi existat.
  • Comisia Europeană percepe societatea civilă ca pe un actor-cheie pentru democrație în Europa.
  • Lucrăm la dezvoltarea unei platforme pentru societatea civilă, care va fi lansată în acest an, pentru construirea unui dialog structurat între organizații și Comisia Europeană, privind spațiul civic, în special pe domenii precum: democrație, egalitate, stat de drept și drepturi fundamentale.

 

Jana Gridneva ǀ Ofițer de Proiect, Unitatea de Cooperare Instituțională și Carta UE, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene:

 

  • Există o nevoie reală de schimb de idei și experiențe, pentru un impact real.
  • E nevoie de informații care să facă posibil accesul la luarea deciziilor.
  • Vă încurajăm să intrați pe platforma Fundamental Rights Platform. Vă oferă oportunitatea de a contribui imediat cu idei noi, la nivel european.
  • Derulăm proiecte privind monitorizarea spațiului civic, identificăm amenințări și riscuri, și proiecte de dezvoltare organizațională.

 

Giada Negri ǀ Secretar General Adjunct, European Civic Forum: 

 

  • Care e rolul rețelei europene Civic Space Watch?
  • Să fim capabili să dăm alerte imediat, nu doar la nivelul instituțiilor UE.
  • Să schimbăm experiențe, să fim solidari. Când o organizație e atacată într-o țară, trebuie să fim capabili să o susținem împreună.
  • Să învățăm unii de la alții. Guvernele învață unele de la altele cum să ne restricționeze cât mai eficient activitatea. Așa și noi - trebuie avem cele mai bune strategii pentru a rezista. 
  • Să ne unim viziunile despre viitor.

 

Bogdan Simion ǀ Vicepreședinte, Consiliul Economic și Social al României:

 

  • Modul în care un stat își tratează organizațiile societății civile este unul dintre cei mai clari indicatori ai modului în care tratează participarea democratică în general.
  • Dacă ar fi să numesc o singură reformă realistă care ar putea duce România înainte, aceasta ar fi instituirea unui mecanism permanent de consultare, prevăzut prin lege, între Guvern și societatea civilă cu trei caracteristici concrete:

- Un calendar anual fix al consultărilor, nu invitații ad-hoc.

- Un răspuns publicat și obligatoriu la contribuțiile societății civile, care să explice cum au fost folosite

- Un loc la masă rezervat nu doar celor mai mari federații naționale, ci și, prin rotație, organizațiilor regionale și de la firul ierbii

  • Un spațiu civic puternic nu este un cost pentru buna guvernare în România, este una dintre condițiile acesteia, inclusiv pentru utilizarea eficientă și transparentă a resurselor publice și a fondurilor europene.

 

Despre EEA Civil Society Fund

 

EEA Civil Society Fund este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Mecanismele Financiare SEE și Norvegiene. Scopul Fondului este de a consolida societatea civilă și cetățenia activă, precum și de a împuternici grupurile vulnerabile.

Sprijinul se bazează pe valori comune precum drepturile omului, democrația și statul de drept. Fondul contribuie la obiectivele generale ale Granturilor SEE și Norvegiene: reducerea disparităților economice și sociale din Europa și consolidarea cooperării între statele donatoare și cele beneficiare. Statele donatoare cooperează strâns cu UE prin Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). Pentru perioada de finanțare 2021–2028, alocarea totală către societatea civilă în 15 state UE reprezintă aproximativ 10% din finanțarea totală a Granturilor SEE și Norvegiene, de 3,2 miliarde de euro.

 

______________________________________________________________

Camelia Badea, jurnalist Stiri.ONG