Peste 650 de liceeni şi 730 de elevi din ciclul primar au participat la o serie de ateliere despre iubire, bunătate, empatie, respect faţă de aproape şi toleranţă, susţinute în cadrul unui proiect al Fundaţiei World Vision România. O parte din ateliere sunt desfăşurate în perioada dinaintea sărbătorilor de Paşte, iar proiectul a început în luna octombrie a anului trecut.
Conform studiilor realizate de Fundaţia World Vision România, violenţa şi discriminarea sunt prezente în viaţa copiilor din mediul rural:
· 2 din 10 copii spun că violenţa este prezentă în şcoala lor mult sau foarte mult
· Un sfert dintre copii spun că elevii din familiile sărace sunt discriminaţi (mult sau foarte mult)
· 42% dintre adulţi recunosc că nu ar ști ce să facă dacă ar afla de un caz de abuz sau neglijare a unui copil din comunitate
Atelierele la care copiii au participat au avut ca teme: semnificaţia verbului “a dărui”, semnificaţia sărbătorilor, rolul familiei şi al societăţii în formarea personalităţii, mitul “Bătaia este ruptă din rai”, prevenirea şi stoparea bullyingului.
Sesiunile sunt parte a programelor „Vreau în clasa a 9-a” și „Pâine și Mâine”, implementate de World Vision România. Adolescenţii şi copiii participanţi sunt din mediul rural, din judeţele Cluj, Dolj, Vâlcea, Ialomița, Vaslui, Galaţi, Ilfov, Bacău, Buzău și Călărași.
“Mi-a plăcut foarte mult această serie de ateliere. Mă bucur că putem vorbi deschis despre aceste subiecte, este important să învăţăm cum să ne purtăm unii cu alţii. Am învăţat lucruri noi şi am putut pune întrebări şi exprima părerea. Dacă te porţi cu bunătate cu cei din jurul tău, cu siguranţă vei fi răsplătit!”, a spus Alin, unul dintre copiii care a participat la ateliere.