Uniunea Studenților din România anunță organizarea celei de-a XVI-a ediții a Congresului Studenților din România, un eveniment de tradiție, finanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Ediția din acest an are ca temă centrală „Manifestul studenților electori ai anului 2024” și își propune să aducă în discuție propuneri legislative pertinente care să adreseze problemele întâmpinate în sistemul de învățământ superior.

În cadrul ediției de anul acesta decidenții politici sunt invitați să se alăture într-un dialog direct și constructiv cu studenții. Invitații politici care vor participa la ediția de anul acesta a Congresului Studenților din România sunt Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, Natalia-Elena Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Sorin Câmpeanu, Președinte al Consiliului Național al Rectorilor, Nicu Ștefănuță, europarlamentar, George Cristian Tuță, chestor al Camerei Deputaţilor și Valentin Năvrăpescu, președinte al ARACIS.


Detalii despre eveniment:

Data și ora: Sâmbătă, 18 mai 2024, începând cu ora 10:00.

Locație: Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti.


După prezentarea concluziilor studiului de caz și a manifestului elaborat de cele 10 grupuri de lucru, participanții vor pleca către Piața Victoriei. Această deplasare se va efectua cu metroul, astfel organizația anunță colaborarea cu Metrorex, Uniunea oferind participanților cartele de metrou în ediție specială de colecție realizate împreună cu Metrorex: „Puterea Studenților este votul!”.

Începând cu ora 15:00, în Piața Victoriei, peste 700 de studenți vor participa la adunarea publică, sub aceeași egidă „Puterea Studenților este votul!”, pentru a încuraja participarea la vot în acest an electoral.

Uniunea Studenţilor din România este una dintre cele mai mari federaţii studenţești din ţară, reunind un număr de 115 organizaţii din 16 centre universitare. Scopul statutar al federaţiei este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenţilor, în raport cu actorii relevanţi la nivel naţional, în special Ministerul Educaţiei, Ministerul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Parlamentul, Guvernul, Președinţia României, precum și municipalităţi și universităţi.

Federaţia creează contexte de socializare şi dezvoltare pentru tineri, apără, promovează şi reprezintă drepturile studenţilor, aduce propuneri de politici publice şi sprijină integrarea rapidă în viaţa socială şi profesională a acestora.

Pentru mai multe informații despre Congresul Studenților din România, vizitați paginile și site-ul organizației:

 

 

Uniunea Studenților din România își exprimă speranța că evenimentul va constitui un punct de referință pentru consolidarea dialogului între studenți și factorii decizionali, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăți mai juste și informate.