La Constanța, Capitala Tineretului din România 2021-2022, își dau întâlnire 300 de tineri la începutul lunii octombrie pentru a lua parte la MOZAICUL Tinerilor. Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC, eveniment definitoriu pentru mișcarea de tineret din România, revine cu noi oportunități de dezvoltare inedite pentru 300 de tineri din România. Evenimentul are loc în contextul Constanței - Capitală a Tineretului din România, 2021-2022!

Summitul Tinerilor este unul dintre cele mai ambițioase proiecte dedicate învățării, dezbaterii și generării unor politici pentru tineri. Programul propus pentru această ediție își dorește să reflecte îndeaproape conceptul MOZAIC. Acesta își propune să fie cât mai variat, îmbinând evenimentele cu caracter formal cu cele mai puțin formale. Astfel, în perioada 6-10 octombrie tinerii participanți, cu vârste cuprinse între 16-35 de ani, vor lua parte la ateliere, sesiuni plenare, activități non-formale și culturale. Oportunități de sprijin ale ecosistemului de tineret, Atelier de educație financiară, Tinerii - Ambasadori pentru orașe verzi și curate, Cum combatem fake news? sau Trusă de prim-ajutor pentru sănătatea mintală, expoziții de artă, teatru-dezbatere sunt doar câteva dintre activitățile care se vor derula în cadrul evenimentului de la Constanța.

Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC pornește de la componenta culturală a Constanței, care reprezintă cel mai definitoriu exemplu de mozaic cultural de pe teritoriul României, fiind sugestiv pentru întreaga regiune dobrogeană. Acesta este un oraș multi-etnic în care toate comunitățile conviețuiesc pașnic de mai multe secole. De asemenea, există și comunități precum cele ale aromânilor, puternic ancorate în comunitate, care însă și-au păstrat tradițiile. 

Tinerii din România constituie la rândul lor un mozaic. Sunt diferiți din punct de vedere al originii geografice, sociale, a studiilor sau fie și doar a hobby-urilor și perspectivelor despre viață. Diversitatea și unicitatea fiecărui tânăr reprezintă un mare plus pentru orice comunitate, în contextul în care acesta este integrat. Astfel, întocmai precum Constanța reprezintă o sumă a tuturor minorităților, așa și comunitatea tinerilor prezenți la Summitul Tinerilor pune accent pe respectarea și integrarea tuturor minorităților (ex. sexuale, etnice, persoane cu dizabilități etc.).

Summitul Tinerilor este organizat Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și BCR - Banca Comercială Română, împreună cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța și Primăria Municipiului Constanța.

Summitul Tinerilor va găzdui și prima etapă a proiectului „Tineri. Voce. Reprezentare”, unde în perioada 5-10 octombrie, 25 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, au posibilitatea să devină adevărați lideri ai generației lor. Proiectul „Tineri. Voce. Reprezentare” își propune să extindă rețeaua tinerilor care luptă pentru obiectivele comune ale societății, precum și să crească capacitatea acestora de a influența comunitățile în care trăiesc prin instrumente și influențarea proceselor decizionale. Mai multe informații despre acest proiect se regăsesc pe www.ctr.ro și în descrierea formularului.

Înscrierea la eveniment se realizează prin intermediul următorului formular: https://forms.gle/TJYxx8es6gqNLjUU8, până pe 15 septembrie. După înscrierea la unul dintre cele 2 evenimente, fiecare participant o să fie contactat pentru a primi un răspuns din partea organizatorilor, indiferent de natura acestuia. Cazarea și masa sunt asigurate de către organizatori, iar participarea este gratuită

--------------------------------------------

Toate noutățile despre aceste evenimente se postează pe:

Eveniment Facebook Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC

www.capitalatineretului.ro

www.ctr.ro 

Facebook Capitala Tineretului din România 

Facebook Consiliul Tineretului din România