Pe 30 iunie a avut loc conferința națională Rom/romnie LGBTQ+: intersecționalitate și (ne)discriminare organizată de Centrul de Resurse Juridice, împreună cu ACTEDO – Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului, Asociația MozaiQ LGBT și UCTRR – Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România.

La eveniment s-au prezentat nevoi, probleme și soluții privind nediscriminarea romilor, a comunității LGBTQ+ și a romilor LGBTQ+ din România, din perspectiva unor activități deja implementate, precum seminarii de formare și informare, campanii și evenimente locale antidiscriminare din Iași, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca și București sau activitate de mentorat:

”Principala nevoie e aceea de a cunoaște istoria poporului rom dezvoltată în spațiul românesc: mulți oameni participanți la întâlniri1 nu știau că noi am fost sclavi. Plecând de la asta, au pornit o serie de dezbateri, iar din aceste dialoguri au învățat că romii nu sunt doar ceea ce vedem în mass-media, ci sunt cetățeni ai statului român care își îndeplinesc cu succes rolul pe care îl au: plătesc taxe și impozite, merg la slujbă, contribuie la PIB-ul României”, Corina Păun, UCTRR

La conferință au fost beneficiari și participanți ai proiectului din întreaga țară, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor neguvernamentale și s-au dezbătut subiecte precum abuzurile forțelor de ordine, accesul la justiție, segregarea școlară, discursul instigator la ură și infracțiuni motivate de ură, antidiscriminarea.

Trebuie să ne cerem drepturile, să ne știm drepturile și, în principiu, să fim uniți și să ne discutăm problemele. Avem nevoie de oameni care să ne ajute, sunt foarte multe persoane care au nevoie de sprijin pentru a putea parcurge. Despre asta e vorba în Intersect: să putem ca persoane rome LGBT+ să circulăm liber. Eu asta îmi doresc, să circul liberx. – Bianca Varga.

Conferința a fost organizată în cadrul proiectului “INTERSECT – Altfel despre discriminare”2, care dorește să pună pe agenda publică intersecționalitatea și discriminarea multiplă, din perspectiva etniei, a orientării sexuale și a identității de gen.

1 Ateliere de formare și informare cu autorități organizate în proiect

2 Mai multe informații despre proiect sunt disponibile la https://www.crj.ro/intersect-altfel-despre-discriminare/