În perioada februarie - iulie 2021 Ashoka România și Decathlon organizează un program de dezvoltare pentru cei care folosesc sportul pentru a accelera impactul social.

Inițiativa caută 15 creatori ai schimbării în domeniul sportului care vor fi selectați pe baza următoarelor criterii: regiunea acoperită, potențialul de impact al acțiunii desfășurate, ramura sportivă folosită, tipul problemei sociale, tipul intervenției folosite pentru soluționarea problemei sociale și distribuția de gen.

În contextul pandemiei, chiar și cele mai bune intervenții cu impact social întâmpină provocări, de aceea creatorii schimbării au nevoie să dezvolte noi metode de a-și crește impactul proiectelor. Programul combină ateliere practice, cu studii de caz, întâlniri de comunitate și un process de a da mai departe lucrurile învățate pentru a crește comunitatea.

Anul 2020 ar fi trebui să fie despre Jocurile Olimpice, despre Campionatul European de fotbal masculin, despre mari competiții sportive. A devenit însă un an potrivit pentru reflecție, un an în care să analizăm și să înțelegem care este contribuția pe care sportul o aduce în societate. Prin exercițiul de cartografiere derulat în prima parte a anului, am descoperit bogăția inițiativelor și a persoanelor care folosesc cu succes sportul și educația fizică pentru a rezolva probleme sociale - incluziune socială, stima de sine, izolarea geografică și socială, poluarea apelor, egalitate de gen etc. Acum este cu atât mai relevant să îi însoțim pe acești creatori ai schimbării să găsească metodele potrivite pentru a-și continua munca cu impact.” spune Ovidiu Condurache, Ashoka România.

Proiectul are două obiective, sprijinirea creatorilor schimbării cu instrumente, cunoștințe și inspirație, dar și redefinirea sportului ca instrument pentru rezolvarea problemelor sociale.

Studiile arată că sărăcia, rasismul sau excluderea socială pun nevoile fundamentale ale oamenilor la un nivel dificil de atins. Însă chiar dacă problemele sociale complexe nu pot fi rezolvate printr-o singură intervenție, sportul are puterea să acompanieze soluții complexe. Specific, experiența sportului și a jocului poate ajuta la consolidarea unui nou univers al unei persoane. La nivel personal, prin sporturi de echipă, activități fizice individuale și comunitare, oamenii își pot recâștiga sentimentul de optimism, pot învăța să rezolve mai ușor conflicte, dezvolta abilități de viață și stima de sine.

Inspirați de antreprenori sociali din rețeaua Ashoka care folosesc sportul pentru schimbări sistemice în societate (spre exemplu Mel Young, fondatorul Homeless World Cup care folosește fotbalul ca șansă pentru persoanele fără adăpost de a-și schimba viața) și de misiunea Decathlon de a face beneficiile sportului accesibile tuturor, am pus împreună bazele unui program de dezvoltare de 6 luni pentru creatori ai schimbării care rezolvă probleme sociale cu ajutorul sportului.

Programul se va concentra pe sprijinirea creatorilor schimbării cu instrumente, cunoștințe și inspirație pentru a-și extinde impactul în activitățile lor, dar și prin găzduirea unui spațiu pentru colaborări ce pot susține dezvoltarea unei comunități sănătoase. Înscrierile în program se fac până pe 21 ianuarie 2021, iar dacă folosești sportul pentru a produce schimbări pozitive în societate, poți aplica aici.

"Decathlon lucrează în fiecare zi într-un mod cât mai sustenabil pentru a face ca plăcerea și beneficiile sportului să fie accesibile cât mai multor oameni. În acest context este necesar ca ecosistemul din jurul sportului să fie conștient de toate dimensiunile sale. O parte esențială a acestui ecosistem este reprezentată de inițiativele cu caracter social, care utilizând sportul, reușesc să aducă o schimbare pozitivă în societate. În România, Decathlon susține activ o parte din aceste inițiative, astfel am realizat că pentru a avea un impact mai mare, cel mai sănătos este să ajutăm la conectarea oamenilor din spatele inițiativelor. Văzând bogăția și valoarea inițiativelor descoperite prin procesul de cartografiere, a devenit esențial să creăm o comunitate de changemakeri prin sport. Să putem să-i susținem ca impactul lor să devină mai mare, ca numărul inițiativelor sociale să crească și mai ales pentru ca toți cei interesați de sport să se susțină și să fie mai puternici împreună."  spune Raul Buzgar, Production Country Leader Decathlon.