LEGAL Test este un nou proiect de educație juridică lansat de asociația de tineri juriști Voci pentru Democrație și Justiție. Membrii asociației își propun testarea de către cei interesați a cunoștințelor elementare de legislație printr-o aplicație de tip quizz. Chestionarele sunt accesibile în mod gratuit și online la adresa educatiejuridica.ro/legaltest.

Asociația a pregătit, deocamdată, două baterii de teste cu întrebări și răspunsuri sub formă de grilă: prima conține 20 de întrebări având un grad redus de dificultate, iar a doua conține 20 de întrebări având un grad mediu de dificultate. Fiecărei întrebări îi corespunde trei variante de răspuns. Utilizatorul trebuie să bifeze un singur răspuns ori poate trece direct la următoarea întrebare. La sfârșitul testului cunoștințele utilizatorului sunt evaluate procentual, indicându-se răspunsul bifat și cel corect pentru fiecare întrebare.

În vederea pregătirii pentru testare, utilizatorii sunt încurajați să folosească resursele de educația juridică alcătuite de asociație și accesibile la educatiejuridica.ro/manuale

Reamintim că asociația VeDem Just desfășoară în școli, licee și online programul EDUIURIS de educație juridică pentru copii și tineri. Acest program este alcătuit din mai multe proiecte desfășurate deja deja de peste patru ani de zile: întâlniri cu elevii în școli și licee, vizite ale elevilor în tribunale, organizarea de cluburi ale prietenilor legii în unitățile de învățământ, elaborare de materiale pentru orele de educație nonformală de educație juridică, instruiri ale profesioniștilor dreptului care predau astfel de lecții, procese simulate având elevii drept protagoniști, tabere de vară pentru profesorii de educație juridică, tabere de vară pentru elevi.