Bankwatch România, alături de avocata Cătălina Rădulescu, pun bazele unei Clinici juridice pentru dreptul mediului. Astfel, începând cu 9 august și până pe 22 august, vă puteți înscrie pentru a participa la un Curs de trei zile dedicat dreptului mediului. Participanții vor putea apoi aplica ceea ce au învățat în cadrul Clinicii juridice.

Cursul de dreptul mediului va avea loc în perioada 24-26 septembrie în zona Valea Prahovei și va fi susținut de Cătălina Rădulescu, avocat cu o experiență de aproape 20 de ani în acest domeniu. Se vor alătura doi invitați speciali: Prof. Dr. Jerzy Jendroska, expert juridic internațional, implicat în elaborarea și implementarea legislației de mediu la nivel mondial și european și Dr. Jur. Csaba Kiss, avocat de mediu la Asociația de Management și Drept de Mediu (EMLA), Budapesta și coordonator al rețelei Justice&Environment din care fac parte organizații de mediu din Uniunea Europeană.   

La curs sunt așteptați 20 de tineri studenți, absolvenți ai facultăților de drept sau profesioniști din domeniu care doresc să afle cum pot proteja mediul în instanță. Aceștia se pot înscrie printr-un formular până pe 22 august.

Cursul, care va pune bazele teoretice alte dreptului mediului, va fi urmat de lucrul în Clinica juridică, unde participanții vor avea ocazia să participe la identificarea unor potențiale situații de încălcări ale dreptului mediului, să analizeze legislația aplicabilă sau să identifice metodele legale de rezolvare a problemelor de legalitate pentru a contribui la construirea litigiilor pentru instanțe. Asociația planifică ca activitatea clinicii juridice să fie menținută până cel puțin în 2024.

„În prezent în România există puțini avocați specializați în dreptul mediului și sunt copleșiți de numărul mare de cazuri. Vedem zilnic noi încălcări ale legislației de mediu sau aplicarea precară a acesteia, fie că vorbim de păduri tăiate ilegal, proiecte aprobate în arii protejate sau autorizații de mediu oferite fără documentația aprofundată prevăzută în legislație. Așteptăm la curs tineri pasionați care doresc să învețe cum să protejeze dreptul oamenilor la un mediu sănătos în fața instanței de judecată,” a spus Cătălina Rădulescu.

Clinica juridică pentru dreptul mediului face parte din proiectul „Abordarea pragmatică a provocărilor de mediu, economice, sociale și legislative ale tranziției energetice” derulat de Asociația Bankwatch România în parteneriat cu Asociația 2Celsius, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este implicarea activă a societății civile în elaborarea politicilor publice pe termen lung în vederea decarbonizării sectorului energetic, contribuind astfel la reduceri de emisii de gaze cu efect de seră și îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris.

Mai multe detalii despre proiect pot fi citite aici