Pe 21 decembrie, cetățeni din grupul de inițiativă civică din Controceni, Incotroceni, au sesizat nereguli în ce privește Parcul Romniceanu.

Primăria Sectorului 5 și Daniel Florea și-au propus să ne strice bucuria Sărbătorilor de iarnă! Construiesc în Parcul Romniceanu, într-un spațiu verde, în Zona protejată nr. 45, la 20 de metri de case (deci în zona rezidențială) un patinoar ilegal (ie fără autorizație de contrucție, fără avize, fără consultarea cetățenilor, fără acord de vecinătate, etc.) NU este vorba de o construcție temporară! În cursul zilei de ieri, 20 decembrie, fără autorizație de desființare și fără nicio consultare a comunității, au desfăcut și îndepărtat tot mobilierul urban existent (bănci), precum și toate echipamentele de joacă pentru copii (legăne, tobogan, balansoare, etc.)”

La data de 20.12.2017, Primăria Sectorului 5 a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), www.e-licitatie.ro anunțul de participare nr. 420309 și documentația de atribuire a „Contractului de prestări servicii, servicii pentru organizarea evenimentului cultural „Poveste de iarnă pe patine”, în conformitate cu prevederile HCLS 5 nr. 175/23.11.2017”, prin procedură simplificată, conform prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Documentația de atribuire publicată în SEAP cuprinde: Fișa de date a achizitiei, schițe patinoar, Caiet de sarcini, Contract servicii, formulare și DUAE editabil. Conform Caietului de Sarcini înregistrat la Primăria Sectorului 5 sub nr. 64231/5.12.2017, Primăria intentionează să amenajeze în parcurile din Sectorul 5 patinoare temporare pentru asigurarea condițiilor necesare derulării unor activități sportive:

Primaria a încărcat în SEAP inclusiv schițele acestor patinoare, din schița aferentă Parcului Romniceanu rezultând ca patinoarul din acest parc urmează să aibă o suprafață de 481 mp și o capacitate maximă de 110 persoane. Data limită de depunere a ofertelor este data de 29.12.2017.

Caracteristici Patinoar Parc Romniceanu, potrivit anunt SEAP:

 

  • suprafață aproximativă: 450-550 mp
  • număr piste de patinaj: 1
  • capacitate maximă: 100-150 persoane
  • mașini de curățat patinoar: 1 buc
  • mașini de lustruit suprafața: 4 buc
  • patine: 150-200 buc;

 

„Având în vedere toate aceste informații care rezultă din documente publice întocmite chiar de Primăria Sectorului 5, credem că informațiile comunicate de Primarul Sectorului 5 și de Primarul General sunt neadevarate și ignoră cu bună știință chiar documentele publicate de Primaria Sectorului 5”, mai adaugă Incotroceni în comunicatul lor.

Oamenii s-au moblizat în zonă și intervenția lor s-a făcut simțită.

„Mesajul pe care vi l-am transmis prin reprezentanții A.E.S. este unul simplu și hotărât:

- Nu vrem patinoar în inima parcului și nu se va face acest patinoar
- Vrem ca orice amenajare a parcului să fie făcută legal, cu consultarea cetățenilor și în acord cu nevoile lor”

Au insistat și la ședința Consiliului Local din Sectorul 5. Acolo nu au fost lăsați să ia cuvântul, dar și-au făcut vocea auzită oricum. Acolo au fost mințiți pe față de către Marian Lupașcu și consilierul local PSD Țigănuș Marian care au explicat că șantierul nu este real și că nu poate fi vorba de încălcarea legii. „Solicităm autorităților publice să nu ne mai mintă, să respecte legea și să ne considere parteneri în procesul de reabilitare al Parcului Romniceanu. Suntem locuitori ai cartierului, iar consultarea nu este doar dezirabilă, ci o obligație legală Iar Primarului Daniel Florea îi amintim că a fost în comunitatea noastră și s-a angajat să fie susținător al democrației participative.”

Pe 27 decembrie, primarul sectorului 5 și primarul general Gabriela Firea au răspuns în legătură cu acest subiect:

„S-a afirmat cum ca în parcul Romniceanu s-ar construi un patinoar. M-am interesat atât la colegii mei, la Primăria Generală, cât și într-o discuție telefonică cu primarul Daniel Florea, și pot să vă transmit ca, contrar celor afirmate în mass media de către o asociație și președintele acestora, nu se construirește pe spațiul verde, și nici într-o altă zonă, niciun patinoar. Deci este o dezinformare, nu ar fi prima pe care o proferează aceasta asociație și ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanță împotriva acestei maniere de a profera public informații toxice, informații neadevarate.  Din partea domnului primar (nr. Daniel Florea) am fost asigurati că nu se amenajeaza niciun patinoar”, a specificat Gabriela Firea.


„În Parcul Romniceanu NU se construiește un patinoar! Lucrările respective vizează aducerea la starea inițiala a domeniului public, în urma dezafectării unui loc de joacă. (...) Cum în primăvara anului 2018, Parcul Romniceanu și alte parcuri ale Sectorului 5 vor intra în reabilitare totală, în respectiva locație va fi amplasat un loc de joaca modern și dotat din toate punctele de vedere pentru a asigura integritatea fizica a copiilor care se vor juca acolo. Pana atunci, Autoritatea Locala Sector 5 a adoptat toate masurile ce se impun pentru a preîntâmpina eventuale accidente nedorite, fiindcă în zona fostului loc de joacă, pe lângă denivelările și gropile rezultate din îndepărtarea aparatelor, bucătile de fier care ancorau aparatele nu au putut fi desprinse în totalitate, astfel încât a fost absolut necesara refacerea aleilor respective și aducerea lor la nivel. În urma efectuarii acestor lucrări, niciun milimetru de spațiu verde nu a fost afectat. Potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, efectuarea acestui tip de lucrări de nivelare nu necesita eliberarea unei autorizații de construire. Consultarea publică se realizează conform legii, nu numai cu o anumită parte a cetățenilor sau numai cu anumite ONG-uri; acesta este modul de lucru al Administrației Locale a Sectorului 5 și nu ne vom abate de la acest principiu în niciun domeniu și cu niciun motiv. Primăria Sectorului 5 continuă să creada într-o comunicare deschisă, nemijlocită și eficientă cu cetățenii, de aceea, nu va da curs niciunui demers menit să dezinformeze”. Este comunicatul Primăriei Sectorului 5.

În ciuda neasumării acestei erori, în ciuda faptului că aleșii nu recunosc nici o secundă adevărul demonstrat prin documente, demersurile pentru realizarea patinuarului. Cu concluzia că niciun patinoar nu urma să fie construit, Primăria a făcut o nouă precizare: „Nu se amenajează un Patinoar în Parc. Încărcarea documentațiilor în SEAP la data de 5.12.2017, publicare în SEAP în data de 20.12.017, reprezintă rezultatul unei erori materiale, care a fost deja îndreptată prin adoptarea de către Consiliul Local Sector 5 a hotărârii nr. 206/14.12.2017”.

 

Află mai mult de pe pagina de Facebook a Incotroceni.