De ce sint Codurile lui Predoiu otravite? De ce protestează societatea civila? De ce a fost demarata campania „Opriti codurile!“? - acestea sunt intrebarile lui Marius Ghilezan, intr-un articol din Observator Cultural. Autorul merge mai departe pana cand aduce unele raspunsuri la problema "Codurilor". 

Codul Penal, Codul de Procedura Penala, Codul Civil si Codul de Procedura Civila – nu au fost supuse unei dezbateri ample in societate, acestea fiind, in esenta, mai importante decit insasi Constitutia, pentru ca nu se opresc doar la insiruirea drepturilor fundamentale si a institutiilor chemate sa garanteze fructificarea drepturilor, ci chiar descriu, in detaliu, felul in care functioneaza institutiile si modurile in care pot fi utilizate drepturile; pentru ca au erori grave de forma si de continut; pentru ca nu s-au bazat pe studii de impact si nu au urmarit nevoile si interesele poporului roman.

Coalitia „Opriti codurile!“, formata din peste 20 de ONG-uri, cere retragerea legilor si rediscutarea lor la Minister. Nu isi propune sa vina cu amendamente, asa cum ar dori unii lideri politici, care se fac a uita rolul acestei institutii. Doar parlamentarii pot amenda codurile, nu si societatea civila.

Intr-o declaratie recenta, ministrul Predoiu spunea ca legile domniei sale nu urmaresc reducerea pedepselor pentru coruptie, pentru care este nevoie – in opinia sa – de o lege speciala. Aplecarea emulilor fesenisti spre legi speciale este arhicunoscuta. Ce stat de drept are legi speciale privind tilharirea, violul sau pedofilia? „E aberant!“ – striga Victor Alistar, unul dintre liderii coalitiei de ONG-uri.

Cititi tot articolul din Observator Cultural -  AICI