Comisia Europeană a lansat, în data de 7 septembrie, o consultare publică privind dezvoltarea unei viziuni pe termen lung pentru zonele rurale până în anul 2040.

Obiectivul este de a colecta opinii cu privire la oportunitățile și provocările actuale din zonele rurale, precum și la acțiunile necesare pentru creșterea atractivității și prosperității acestora. Se vor explora și soluții inovatoare, favorabile incluziunii și durabilității, în contextul schimbărilor climatice, al transformării digitale și al crizei COVID-19.

Această inițiativă este un prim pas către o comunicare a Comisiei Europene pe această temă, care va fi publicată la jumătatea anului 2021. Această comunicare va urmări să sprijine o dezbatere la nivel european cu privire la viitorul zonelor rurale și locul pe care acestea ar trebui să îl aibă în societatea noastră.

Consultarea publică va fi deschisă până la 30/11/2020.

Mai multe informații sunt disponibile aici.